Şedinţă de URGENŢĂ la PNL după apariţia controversatei fotografii! Orban încearcă să calmeze spiritele din interiorul partidului

Liberalii se vor reuni într-o ședință online, prin videoconferință, a Biroului Politic Național.

Este prima ședință după apariția controversatei fotografii de la Guvern, în care Ludovic Orban și mai mulți miniștrii încalcă toate regulile impuse de distanțarea socială și, mai mult decât atât, fumează și consumă băuturi alcoolice în sediului Guvernului.

Consilierul premierului Ludovic Orban, Tănase Stamule, explica că în cursul acestei zile vor avea loc mai multe discuții și este posibil să se afle cine a realizat fotografia de la Guvern.

Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că în interiorul partidului există o stare de tensiune între conducere și parlamentari, iar întâlnirea stabilită la Guvern are rol de a media conflictul.

În urmă cu o zi, de exemplu, deputatul PNL Matei Dobrovie a anunțat o inițiativă legislativă care propune măsuri de susţinere a familiilor cele mai vulnerabile în contextul pandemiei de Covid-19. Proiectul de lege nu a fost dezbătut în interiorul partidului și asumat iar anunțul făcut de Dobrovie i-a luat prin surprindere pe liderii PNL și a creat nemulțumirea acestora.

De asemenea, un episod asemănător a fost amendamentul depus de PSD la legea educației și susținut de deputatul PNL Robert Sigartău. Este vorba de amendarea articolului care prevede introducerea educației sexuale în școli. Cei doi deputați PSD și respectiv PNL au propus ca educația sexuală să fie denumită educație sanitară și să se facă doar cu acordul părinților.

Modificarea susținută de Sigartău nu a fost privită cu ochi buni de către conducerea PNL și, potrivit suselor citate, președintele Klaus Iohannis ar fi fost surprins și nemulțumit de amendarea legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *