Şefa Instanţei Supreme, cercetată în trecut pentru corupţie, supărată foc că judecătorii au boicotat plenul CSM care se pregătea să pună mâna pe conducere!

Șapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au boicotat prima ședință de Plen din 2022, împiedicând astfel înlocuirea unui reprezentant al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Consiliu. Situația a generat critici dure din partea judecătoarei Corina Corbu, președintele ÎCCJ.

Marți, 11 ianuarie, ședința Plenului CSM a fost boicotată de judecătorii Andrea Chiș, Evelina Oprina, Gabriela Baltag și Mihai Bălan, dar și de procurorii Cristian Ban, Tatiana Toader și Florin Deac. În lipsa acestora CSM nu a putut constata vacantarea funcției ocupate până zilele trecute de judecătoarea Mariana Ghena. Reprezentantă a ÎCCJ în CSM, Mariana Ghena a ales să se pensioneze înainte de finalizarea mandatului de membru al CSM. În locul acesteia, până la organizarea de noi alegeri pentru restul de mandat, interimarul ar urma să fie asigurat de judecătorul Marian Budă de la ÎCCJ. Schimbarea din Consiliu se amână, din cauza boicotului celor șapte membri.

Judecătoarea Corina Corbu, președintele ÎCCJ, s-a arătat extrem de nemulțumită față de această situația și a cerut măsuri pentru a asigura interimatul, astfel încăt Înalta Curte să fie deplin reprezentată în CSM.

„Avem niște obligații legale cu toții și suntem magistrați și judecătorii, și procurorii. Știm clar care ne sunt obligațiile și care sunt limitele în care ne exercităm aceste obligații. Niciunul dintre colegii despre care vorbiți nu este reprezentant al Înaltei Curți. Mi se pare o bătaie de joc la adresa Înaltei Curți. Și nu este nici prima dată și probabil nici ultima dată când se comportă așa colegii procurori din CSM în primul rând și colegii judecători alături de ei. Asta este, o lipsă de respect față de Înalta Curte. Și mă opresc aici, ca să nu mai spun lucruri care ar putea să ne doară pe fiecare dintre noi”, a afirmat Corina Corbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *