Șeful diplomaţiei germane, preocupat de „creşterea polarizării” în România între politicieni şi cetăţeni
Șeful diplomaţiei germane, Heiko Mass, s-a declarat preocupat de „creşterea polarizării” în România între politicieni şi cetăţeni, în legătură cu lupta anticorupţie.
Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a precizat, luni, la Reuniunea Anuală a Dimplomaţiei Române, că este îngrijorător faptul că o confruntare despre valori duce de un an şi jumătate în România la o polarizare a politicului şi a societăţii.
„Vocea Europei în lume va fi respectată doar atunci când suntem credibili. Eventualele standarde duble vor fi imediat folosite de adversari. Europa trebuie să pună în practică valorile pe care şi le-a scris pe stindard – democraţia, statul de drept, drepturile fundamentale şi libertatea presei. De asta este responsabilă fiecare ţară membră în parte şi noi toţi reprezentăm Europa în exterior, noi toţi vom fi măsuraţi după aceste standarde”, a declarat Heiko Maas.
Ministrul a spus că Germania priveşte îngrijorată faptul că tocmai „o confruntare despre valori duce de un an şi jumătate în România la o polarizare a politicului şi a societăţii”, iar asta a culminat în confruntări violente.
„Doresc să fiu deschis ca partener şi prieten (al României – n.r.). Suntem îngrijoraţi de faptul că tocmai o confruntare despre valori duce de un an şi jumătate în România la o polarizare a politicului şi a societăţii. Nu discuţia este cea care ne îngrijorează, pentru că discuţiile sunt indispensabile în democraţii, ci mai degrabă duritatea disputei care a culminat chiar în confruntări violente.
Sunt ferm convins că, referitor la reforma justiţiei în România, poate fi identificată şi o linie de compromis care ne poate uni şi coagula. În consolidarea statului de drept, doresc să vă ofer orice sprijin din partea Guvernului Federal. Vor fi luaţi în calcul şi experţi recunoscuţi la nivel internaţional, şi aceştia, precum Comisia de la Veneţia, pot fi luaţi în calcul ca intermediari oneşti”, a mai spus acesta.
Ministrul german de externe a spus că Europa trebuie să umple golurile create prin retragerea Statelor Unite din organizații internaționale și din regiuni-cheie de pe planetă.
Ministrul Heiko Maas le-a spus diplomaților germani luni la Berlin că Europa va trebui să-și mărească ponderea politică și financiară la Națiunile Unite și Organizația Mondială a Comerțului – ambele țintele criticilor și presiunilor Washingtonului după preluarea puterii anul trecut de președintele Donald Trump. Ministrul german a îndemnat de asemenea Europa să-și intensifice activitățile în vestul Balcanilor, în Orientul Mijlociu și Africa, avertizând că „noi, europenii, plătim prețul războiului, sărăciei și alungării oamenilor de la casele lor în vecinătatea noastră”.
Maas a mai spus că Europa va trebui să-și reechilibreze relația cu Statele Unite, dar obiectivul nu va fi niciodată „Europa înainte de toate” – o aluzie la sloganul de campanie al lui Trump.