Șeful diplomației ucrainene: Emmanuel Macron a venit la Moscova şi Kiev cu opinii, nu cu propuneri

Preşedintele francez Emmanuel Macron nu a încercat să se împotrivească aspiraţiilor pro-occidentale ale Ucrainei şi a oferit în timpul vizitei sale de săptămâna aceasta la Kiev opinii, nu propuneri, a declarat miercuri ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, relatează Reuters.

”Nu a existat nicio trădare” a lui Macron faţă de Ucraina, a estimat şeful diplomaţiei ucrainene, adăugând că chestiunea unei negări a aspiraţiilor euro-atlantice ale Ucrainei nu a fost pusă în discuţie în timpul vizitei preşedintelui francez la Kiev.

”Ieri a fost o discuţie asupra unor idei, nu o discuţie asupra unor propuneri specifice”, a spus Kuleba despre această vizită, menţionând de asemenea că, dacă ”cineva va veni şi va începe să ne impună ceva (…) nu va exista în principiu o astfel de discuţie”.

Venit la Kiev după ce a avut la Moscova o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin, preşedintele francez a declarat la finalul acestui turneu că atât liderul de la Kremlin cât şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-au exprimat angajamentul faţă de principiile acordurilor de la Minsk privind soluţionarea conflictului din Donbas, estul separatist prorus al Ucrainei.

Ministrul Kuleba a declarat însă că Ucraina nu va negocia direct cu separatiştii şi nu va accepta interpretarea Rusiei asupra acestor acorduri. Moscova acuză Kievul că nu respectă acordurile de la Minsk prin refuzul adoptării unei reforme constituţionale care să acorde un statut special Donbasului şi de asemenea prin refuzul de a discuta cu cele două republici autoproclamate ce compun Donbasul, respectiv Doneţk şi Lugansk.

După întrevederea cu Macron, preşedintele Putin a declarat că unele din ideile omologului său francez vizând dezamorsarea crizei pot face posibilă realizarea de progrese.”Unele din ideile sale, din propunerile sale (…) sunt posibile pentru a pune bazele unor progrese comune”, a afirmat Vladimir Putin în cadrul conferinţei comune de presă.

După ce a masat importante efective militare la graniţa ucraineană, stârnind temeri că ar putea urma o invazie, ceea ce Moscova neagă, aceasta din urmă a transmis în decembrie Washingtonului o serie de propuneri privind arhitectura de securitate europeană, cerând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, cu accent asupra Ucrainei, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi retragerea trupelor NATO din ţările Europei de Est care au aderat la această alianţă începând din 1997.

SUA şi NATO au „ocolit” aceste cereri în răspunsurile oficiale trimise Moscovei luna trecută, a mai spus Putin la conferinţa de presă cu Macron. Dar ”nu cred că un dialog se opreşte aici”, a adăugat preşedintele rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.