Șeful diplomației UE la Washington pentru a impulsiona cooperarea în domeniul securităţii energetice

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell se va deplasa la Washington luni şi marţi pentru a reconfirma soliditatea parteneriatului euro-atlantic şi pentru a promova cooperarea în domeniul securităţii energetice, informează EFE.

Luni, 7 februarie, Josep Borrell va avea o întâlnire bilaterală cu secretarul de stat american Antony Blinken în care va „discuta subiecte urgente de pe agenda internaţională pentru reconfirmarea solidităţii parteneriatului transatlantic într-un moment crucial pentru diplomaţia globală”, a informat vineri Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE).

Ulterior, Borrell şi Blinken vor co-prezida Consiliul pentru energie UE-SUA, la care vor mai participa şi comisarul european pentru energie Kadri Simson şi secretarul american pentru energie Jennifer Granholm.

Acest eveniment are loc „într-un moment crucial pentru a aborda furnizarea de energie pentru a face faţă disponibilităţii gazelor naturale şi preţurilor volatile”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al SEAE, Peter Stano.

El a adăugat că această reuniune este, de asemenea,”esenţială pentru impulsionarea cooperării în domeniul securităţii energetice şi pentru angajamentul comun de a accelera o tranziţie energetică corectă şi curată către neutralitate climatică pentru cetăţenii UE, SUA şi din întreaga lume”.

Marţi, Borrell are prevăzută o intervenţie la evenimentul inaugural al seriei Jean Monnet Conversations, co-organizat de Delegaţia UE, ambasada Franţei şi revista The Atlantic.

De asemenea, şeful diplomaţiei europene se va întâlni marţi cu membrii comisiei pentru relaţii externe din cadrul Senatului american.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.