Şeful DNA, atac la CCR: Reticenţa procurorilor!

Șeful DNA, Crin Nicu Bologa, susține că instituția pe care o conduce are un deficit de personal destul de mare.

„Aici avem o mare problemă. De exemplu în luna septembrie aveam schema de personal ocupată la procurori în proporție de 69%. Am reușit să mai aducem 17 procurori. În prezent avem schima de personal ocupată la procurori în proporție de 77%. Comparativ de exemplu cu până în perioada 2017-2018 când era peste 90%”, a spus Bologa la Radio România Actualități.

Întrebat dacă există o reticență a procurorilor de a veni să lucreze la DNA, Bologa a răspuns:

„Nu, s-au schimbat legile Justiției. În perioada 2017-2019, așa numita reformă care de fapt a fost o contra-reformă în justiție, a făcut ca procedura de selectare a acestor procurori să nu mai aparțină DNA, este o procedură greoaie, aparține CSM, mă refer la procurorii cu funcție de execuție, nu la cei cu funcție de conducere.

De asemenea, dacă în 2019 vechimea necesară pentru a ajunge în DNA a unui procuror era de 6 ani, în prezent și ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, această vechime este de 12 ani, deci bazinul de selecție s-a redus foarte mult”, a spus Crin-Nicu Bologa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *