Șeful GRU, în vizorul lui Putin după ultimele gafe ale subordonaților săi
Evenimentele din ultimele luni au demonstrat – lumii, dar și poporului rus – că spionii țării nu sunt infailibili. Agenții serviciului de informații al armatei ruse (GRU) au clacat vizibil și spectaculos. Relevarea incompetenței GRU poate fi mai mult decât jenantă pentru Vladimir Putin. Ar putea să-i submineze grav puterea. Serviciile ruse ar trebui să fie invizibile și omniprezente, adevărați maeștri ai deghizării.
Când de fapt, se pare că împăratul e gol. Liderul de la Kremlin este furios pe gafele subordonaților săi, dar și pe rușii care au colaborat cu site-ul Bellingcat care i-a desconspirat pe agenții ruși. În weekend, la Ministerul rus al Apărării rus a avut loc o reuniune secretă pentru a analiza situația, scrie presa rusă.
Sintagma cel mai frecvent utilizată în cadrul acestei reuniuni a fost cea de „incompetenţă crasă“, iar unii dintre oficialii Ministerului Apărării nu s-au ferit să-i califice drept „cretini“ pe agenţii daţi în vileag, potrivit Potrivit publicaţiei independente ruseşti MBX Media. „Le lipsea doar o budionovka pe cap!“ (şapcă cu steaua în cinci colţuri după numele mareşalului sovietic Semion Budionîi), a remarcat cu sarcasm unul dintre responsabilii prezenţi.
Cine va plăti
După această reuniune se aşteaptă o „epurare masivă“ în cadrul GRU, iar multor generali li se va recomanda să plece, susţine jurnalistul Serghei Kanev, care în urma colaborării cu site-ul Bellingcat în cazul legat de otrăvirea lui Serghei Skripal în Anglia a trebuit să fugă din Rusia.
Cea mai criticată a fost operaţiunea GRU din Olanda, de unde au fost expulzaţi patru agenţi ruşi, suspectaţi că intenţionau să comită un atac cibernetic asupra sistemului informatic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a încercat luni – fără succes – să acrediteze ideea că cei patru „specialişti ruşi“ fuseseră trimişi în Olanda pentru a verifica securitatea Ambasadei Ruse de la Haga din punct de vedere informatic.
Conform MBX Media, printre cei responsabili de eşecul din Olanda a fost numit colonelul GRU, Konstantin Bahtin, care lucrează sub acoperire diplomatică şi care, se pare, că este amic al lui Anatoli Cepiga, alias Ruslan Boşirov, unul dintre cei suspectaţi de Londra de tentativa de otrăvire a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în martie la Salisbury (sud-vestul Angliei). Colonelul Bahtin este secretar II la Ambasada Rusiei din Olanda şi a contactat în repetate rânduri telefonic sediul GRU din Moscova înainte de venirea celor patru pentru a preciza unele detalii ale operaţiunii.
O sursă din cadrul serviciilor secrete ruse a declarat pentru MBX Media că, cel mai probabil, telefonul lui Bahtin era ascultat de către serviciile de informaţii olandeze. „El era responsabil de partea tehnică şi a predat echipamentul necesar acestor idioţi. În viitorul apropiat, el va fi rechemat la Moscova şi s-ar putea să fie retrogradat“, a indicat interlocutorul publicaţiei menţionate.
În aprilie, lângă sediul OIAC, poliţia olandeză a reţinut patru ruşi care aveau echipamente electronice într-o maşină parcată în apropierea hotelului unde se cazaseră. Aceştia aveau asupra lor paşapoarte diplomatice pe numele lui Oleg Sotnikov, Aleksei Moreneţ, Evgheni Serebriakov şi Aleksei Minin.
În timpul reţinerii, Moreneţ a încercat să-şi distrugă telefonul mobil, iar în cursul percheziţiei asupra lui a fost descoperită o chitanţă de la taxiul cu care cei patru s-au deplasat de la Aleea Nesvisjsk din Moscova, unde se află o serie de instituţii din cadrul Ministerului Apărării (inclusiv GRU) până la aeroportul Şeremetievo. Moreneţ păstrase chitanţa pentru a o depune la contabilitate.
Analiză și la GRU
La GRU au fost analizate în detaliu acţiunile tuturor grupurilor trimise pentru a efectua activităţi de sabotaj şi „măsuri special“ în Occident. Rezultatul este puţin măgulitor pentru GRU: atât ofiţerii de informaţii, cât şi comandanţii lor nu au respectat regulile elementare ale activităţii ilegale şi sub acoperire în străinătate, comunicând la numere de telefon înregistrate în regiunea Moscovei, iar discuţiile care abundau în detalii se făceau în mod deschis, fără nicio măsură de conspiraţie.
Conform unor informaţii neconfirmate, la mijlocul lunii septembrie, şeful GRU, generalul Igor Korobov, a fost convocat la raport de către preşedintele Vladimir Putin. Când s-a întors acasă i s-a făcut rău. Este posibil ca, până la sfârşitul anului, Korobov să fie înlăturat din funcţie, iar în locul lui să fie numit generalul Serghei Ghizunov, născut în Leningrad, potrivit MBX Media. Despre Ghizunov se spune că ar fi „ochii și urechile“ lui Putin la GRU, dar în spaţiul public el este o persoană practic necunoscută, biografia sa fiind secretizată.