Șeful Interpol a fost reținut de autoritățile chineze sub acuzația de luare de mită
Ministerul chinez al Securităţii Publice a anunțat, printr-un comunicat postat luni pe pagina sa de internet, motivul pentru care este reținut fostul director al Interpol.
Astfel, Meng Hongwei este anchetat sub acuzaţia de luare de mită, a anunţat. Duminică, agenţia Interpol, cu sediul în Franţa, a anunţat că domnul Meng a demisionat din funcţia de preşedinte al agenţiei. Anterior, China anunţase că îl anchetează pe Meng Hongwei, care este inclusiv ministru adjunct pentru Securitatea Publică din China, pentru presupuse încălcări ale legii.
„Ancheta derulată în legătură cu darea şi primirea de mită de către Meng Hongwei şi presupuse încălcări ale legii este foarte oportună, absolut corectă şi destul de înţeleaptă”, a anunţat ministerul printr-un comunicat dat publicităţii în urma unei reuniuni interne.
Meng Hongwei şi-a prezentat demisia, duminică, după ce a fost arestat preventiv în China. Interpol a anunţat că sud-coreeanul Kim Jong Yang va deveni preşedinte interimar.