Șeful Pentagonului: Ucraina poate recupera echipamentele avariate şi le poate readuce în luptă

Kievul are capacitatea de a-şi recupera şi repara echipamentele avariate şi de a le readuce în luptă, a declarat joi secretarul american al apărării, Lloyd Austin, după o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei care a avut loc la Bruxelles, relatează CNN.

Secretarul american al apărării a spus că „vor continua să existe pagube în luptă”, dar că forţele ucrainene „au încă o mare capacitate şi putere de luptă”.

La rândul său, generalul Mark Milley, şeful Statului Major Interarme al SUA, a declarat că Kievul „face progrese constante” în contraofensiva sa, dar a subliniat că sunt dificultăţi în acest efort.

„Aceasta este o luptă foarte dificilă. Este o luptă foarte violentă. Şi va dura probabil o perioadă de timp considerabilă şi cu costuri ridicate”, a declarat generalul Milley, într-o conferinţă de presă susţinută alături de şeful Pentagonului.

La începutul acestei săptămâni, CNN a relatat că Ucraina a pierdut 16 vehicule blindate furnizate de SUA în câteva zile, potrivit unei analize a serviciilor de informaţii din surse deschise, în timp ce armata ţării a anunţat că forţele sale au recucerit trei sate în cadrul ofensivei sale din estul regiunii Doneţk.

Cele 16 vehicule americane de luptă pentru infanterie Bradley – fie distruse, fie avariate şi abandonate în ultimele zile – reprezintă aproape 15% din cele 109 pe care Washingtonul le-a dat Kievului, potrivit lui Jakub Janovsky, de la site-ul olandez de informaţii open-source Oryx, care a colectat dovezi vizuale ale pierderilor de echipamente militare suferite de Ucraina de la începutul invaziei ruseşti, la 24 februarie 2022.

Austin şi Milley au vorbit după o reuniune a Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, condus de SUA şi format din aproximativ 50 de ţări care acordă ajutor militar Ucrainei.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat în cadrul reuniunii că Kievul are nevoie de sprijin atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, deoarece războiul este un „maraton, nu un sprint”, relatează Reuters. Şeful Pentagonului a precizat că grupul a oferit deja sisteme de apărare antiaeriană Patriot, IRIS-T şi NASAMS, care au protejat Ucraina de atacurile cu rachete ruseşti. Dar el a spus că Ucraina are nevoie de şi mai mult. „Cer ca membrii acestui grup de contact să continue să sape adânc pentru a oferi Ucrainei mijloacele de apărare aeriană şi muniţiile de care are nevoie atât de urgent pentru a-şi proteja cetăţenii”, a declarat Austin în alocuţiunea de deschidere. „Vom continua, de asemenea, să ne adaptăm asistenţa pentru a răspunde circumstanţelor în schimbare din teren, la nevoile în schimbare ale forţelor ucrainene”, a promis Austin.

Aceasta a fost cea de-a 13-a reuniune a Grupului de contact, pe care Washingtonul l-a înfiinţat anul trecut pentru a coordona ajutorul occidental pentru Kiev.

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a participat la reuniune şi şi-a informat omologii cu privire la contraofensiva ucraineană pe care Kievul a lansat-o luna aceasta. Se aşteaptă ca în această campanie să fie folosite sute de tancuri şi vehicule blindate furnizate de Occident.

Miniştrii apărării din NATO s-au întâlnit şi separat cu Reznikov pentru a discuta despre sprijinul lor pentru Kiev.

Miniştrii NATO urmau să se întâlnească, de asemenea, cu directori din industria de apărare pentru a-i îndemna să-şi mărească capacitatea de producţie, astfel încât aliaţii să poată furniza mai multe muniţii Ucrainei şi să îşi refacă propriile stocuri, grav diminuate de donaţiile făcute Kievului. De asemenea, NATO face presiuni asupra industriei pentru a adopta mai multe standarde comune, astfel încât aliaţii să poată opera împreună mai uşor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *