Șeful sindicaliștilor de la Metrou, sub control judiciar!

Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost dus, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar privind fapte de corupţie din perioada 2018 – 2021. După multe ore deaudieri și după percheziții domiciliare, Rădoi a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA,.

Aproximativ 40 de sindicaliști au venit, miercuri seară, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a-l susține pe Ion Rădoi, liderul Uniunii Sindicatului Liber din Metrou, care a fost  audiat de procurori, de mai multe ore, într-un dosar de corupţie.

Procurorii DNA au efectuat, miercuri, 16 percheziţii în Capitală şi alte două judeţe în acest dosar.

DNA a anunţat, miercuri dimineaţă, că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 – 2021.

„Miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Prahova şi Ilfov, dintre care trei sunt sedii ale unor instituţii publice”, se menţiona în comunicat.

Sindicaliștii au făcut galerie pentru șeful lor, iar când iubita lui Rîdoi a ieșit de la audieri, au îmbrâncit violent jurnaliștii pentru a-i face acesteia culoar liber până la mașină.

1 thought on “Șeful sindicaliștilor de la Metrou, sub control judiciar!

  1. Hotii si excrocii tot da cu oistea in gard. Se zbat ca sa nu iasa la iveala si alte furaciuni de la sect.1 Foamea este dureroasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *