Șeful uneia dintre cele mai mari bănci din Suedia, Swedbank, a fost demis, pe fondul unui scandal de corupţie
Una dintre cele mai mari bănci din Suedia, Swedbank, i-a desfăcut contractul de muncă directorului executiv, pe fondul unor investigaţii porivind implicarea acestuia în operaţiuni masive de spălare de bani în ţările baltice. Anunţul că Birgitte Bonnesen a fost demisă a survenit cu câteva minute înainte de adunarea generală anuală a Swedbank, care se desfăşoară la Stockholm. Banca a fost supusă la presiuni masive după acuzaţiile apărute în presă, potrivit cărora banca ar fi sifonat în sistemul financiar occidental 150 de miliarde de dolari de la cei mai mari clienţi, majoritatea ruşi bogaţi.
Miercuri, birourile băncii au fost percheziţionate de poliţia suedeză, care investighează banca, suspectată de fraudă şi încălcarea legilor interne. Banca este verificată, de asemenea, de autorităţile fiscale din Statele Unite, subliniază corespondenţii BBC.
Actualul director financiar, Anders Karlsson, va îndeplini provizoriu atribuţiile de director general.
Televiziunea suedeză (SVT) a prezentat o serie de documente în care se arată că cel puţin 40 miliarde de coroane suedeze (4,30 miliarde de dolari) au fost transferate între conturile din ţările baltice ale Swedbank şi Danske, în perioada 2007 – 2015, determinând Estonia să lanseze o investigaţie privind aceste tranzacţii suspecte.
Anul trecut, directorul general al Danske Bank, Thomas Borgen, a demisionat după ce banca daneză a publicat rezultatele unei investigaţii derulate la subsidiara sa estoniană, implicată într-un scandal de spălare de bani, valoarea totală a fluxurilor financiare care au trecut prin Estonia fiind evaluată la aproximativ 200 de miliarde de euro (233,7 miliarde de dolari).
Rezultatele investigaţiei realizate de un cabinet de avocatură extern indică posibilitatea ca angajaţii subsidiarei estoniene a Danske Bank să fi complotat cu clienţii, realizând tranzacţii ilegale. Investigaţia a vizat 15.000 de clienţi, care au făcut în total 9,5 milioane de plăţi prin subsidiara estoniană a Danske Bank, în perioada 2007 – 2015.
Swedbank nu a confirmat raportul SVT, citând confidenţialitatea bancară ca motiv pentru a nu face comentarii.
După Adunarea Anuală a Acţionarilor, Karlsson le-a spus reporterilor că banca „nu intenţionează să-şi reducă operaţiunile în statele baltice, cele trei ţări care sunt parte din cele patru pieţe interne ale noastre”.
Pe parcursul zilei, tranzacţionarea acţiunilor a fost în mare parte oprită, dar a fost reluată spre seară. Titlurile au continuat declinul din ultimele săptămâni.