Semne de întrebare cu privire la taxele plătite pentru muncitorii vietnamezi
Grupul Italian Fincantieri care deține în România, prin intermediul companiei VARD, șantierele navale din Tulcea și Brăila a făcut senzație în presa ultimelor luni când a susținut că este obligat să angajeze sute de muncitori din Vietnam pentru că pe piața locală nu mai este disponibilă forță de muncă calificată. Ceea ce au uitat să spună italienii este că în spatele acestei relocări de muncitori e posibil să se ascundă și eludarea taxelor și impozitelor cuvenite pentru sute de muncitori, iar asta în condițiile în care compania italiană este interesată să preia și Șantierul naval Mangalia, dar și să participe la programul de înzestrare a marinei militare.
Conform unor surse din interiorul companiei VARD, muncitorii vietnamezi sunt trimiși în România prin intermediul companiei Vinaconex, companie strâns legată de Ministerul Economiei din Vietnam din rândul căreia au provenit ultimii patru miniștri, toți foști directori la Vinaconex.
Compania Vinaconex își trimite angajații în România folosind două metode. Prima, în baza unui contract de subcontractare a prestațiilor și lucrărilor între această companie și VARD Tulcea, situație în care la împlinirea a 183 de zile de permanență pe teritoriul românesc trebuie plătit impozit pe venit. A doua, angajare în România, în cadrul VARD Tulcea, situație în care muncitorii au nevoie de permis de muncă și sunt obligați să aibă un cont bancar în România și la plata contribuțiilor sociale. Sursele din companie susțin că angajații vietnamezi nu au conturi bancare deschise în România ceea ce înseamnă că aceștia nu plătesc taxe. În același timp, există semne de întrebare cu privire la legalitatea plăților efectuate de către un angajator român în conturile unor angajați deschise în Vietman. În acest moment, pe șantier lucrează aproximativ 400 de muncitori vietnamezi, iar compania intenționează să mai aducă încă 200.
Firma care a intermediat realizarea acestor contracte este ERRE 2 Internațional, administrator fiind Antonio Cannone, dar surse din VARD susțin că administratorii reali sunt Mihaela Szechely, director General, și Roberto Favino, angajat al Fincantieri Defence. În plus, aceleași surse susțin că Roberto Favino a mai fost în atenția ANAF pentru anumite probleme legate de plata taxelor, dar și că este implicat în mod activ în procedurile pentru obținerea contractului de înzestrarea armatei.
Prin programul ,,Corveta multifuncțională”, armata vrea să cumpere patru corvete multifuncționale care vor fi construite pe un șantier din România, dar și să modernizeze cele două fregate tip T22R din dotarea forțelor Navale. Valoarea investiției va fi de 1.6 miliarde de euro.
Sursa foto: mangalianews.ro