Siegfried Mureşan: Budăi ori habar nu are regulile europene, ori minte pentru a-şi ascunde incompetenţa

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a declarat, vineri, că ministrul Muncii, Marius Budăi, „ori habar nu are regulile europene, ori minte deliberat pentru a-şi ascunde incompetenţa”, după ce acesta a spus că România nu-şi putea depune candidatura pentru găzduirea Autorităţii Europene a Muncii.
„Ministrul Muncii ori habar nu are regulile europene, ori minte deliberat pentru a-şi ascunde incompetenţa. Am acuzat astăzi (vineri – n.r.) Guvernul Dăncilă că nu şi-a depus candidatura pentru ca România să găzduiască nou-înfiinţata Autoritate Europeană a Muncii, deşi ţara noastră ar fi avut cele mai multe şanse să obţină găzduirea acestei instituţii. Suntem una dintre cele cinci state membre UE care nu găzduiesc nicio instituţie europeană şi suntem ţara cu cea mai mare populaţie şi cu cea mai mare întindere dintre aceste state. Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a apărat spunând o mare bazaconie: România nu s-a înscris în competiţie fiindcă deţinem preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi Guvernul trebuie să acţioneze imparţial, ca arbitru între statele membre. Nimic mai fals”, a scris, citat de Mediafax, pe Facebook Siegfried Mureşan.

El a adăugat că niciun regulament european nu-i interzice României să participe la competiţie.

„Imparţialitatea despre care vorbeşte ministrul Budăi înseamnă să nu te foloseşti de preşedinţie ca să influenţezi decizia în favoarea ţării tale, nu să nu participi la competiţie. Este ca şi cum ai spune că o ţară care găzduieşte Campionatul Mondial de Fotbal nu poate participa la competiţie. România putea participa la competiţie şi vă ofer eu o soluţie pentru a evita suspiciunea de lipsă de imparţialitate: Guvernul României să nu prezideze şedinţa Consiliului în care se decide câştigătoarea competiţiei. Lucru asemănător s-a întâmplat la negocierile privind numirea procurorului-şef european. În mod normal, România, ca stat care deţine preşedinţia Consiliului UE, trebuia să conducă delegaţia de negociere cu Parlamentul European. Dar cum unul dintre candidaţi era din România, respectiv, Laura-Codruţa Kovesi, s-a decis ca delegaţia de negociere să fie condusă de reprezentanţii următoarelor trei preşedinţii. Ca să obţii lucruri în Europa trebuie 1. Să cunoşti regulile, 2. Să ceri lucruri. Ministrul Budăi nici nu cunoaşte regulile, nici nu a cerut. De aceea, România iar ratează şansa de a obţine beneficii pentru români în Europa. Când PSD vă mai minte că România este discriminată în Europa, să-i amintiţi că a avut ocazia să obţină sediul Autorităţii Europene a Muncii şi nici măcar nu a participat la competiţie”, a conchis Mureşan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *