Simion a făcut haos la Timişoara! Jandarmii au intervenit

George Simion, alături de un grup de aproximativ 20 de susţinători AUR şi de la Noua Dreaptă, a intrat în Primăria Timişoara, pentru a-l căuta pe primarul Dominic Fritz.

Reacţia Jandarmeriei: „Astăzi, în jurul orei 14.30, aproximativ 20 de membri ai unui partid politic au pătruns în clădirea Primăriei Timişoara, pe o uşă din spatele cladirii destinată accesului publicului, pretinzând că doresc să se înscrie în audienţă. Accesul le-a fost permis de Poliţia Locală, dar imediat au tulburat liniştea, prin scandări şi zgomote puternice. Poliţiştii locali care asigurau respectarea regulilor de acces în instituţie i-au scos din cladire şi au sesizat elementele de dispozitiv ale Jandarmeriei, aflate în imediata apropiere, într-o misiune de asigurare a ordinii publice”, a transmis Jandarmeria Română. Sursa citată a precizat că persoanele au fost identificate şi urmează să fie sancţionate pentru neportul măştii de protecţie şi tulburarea liniştii publice.

„Precizăm că Jandarmeria nu are atribuţii de pază a sediului Primăriei Timişoara şi că jandarmii aflaţi în zona Primăriei au acţionat imediat dupa ce au fost sesizaţi”, au mai transmis jandarmii.

*** George Simion, aflat la Timişoara pentru a susţine o conferinţă de presă programată sâmbătă, a intrat, vineri, în Primăria Timişoara alături de un grup de aproximativ 20 de susţinători AUR şi de la Noua Dreaptă.

Grupul a fost oprit de angajaţii primăriei şi poliţiştii locali, având în vedere că accesul în instituţie se poate face doar pe bază de certificat verde COVID, iar protestatarii nu aveau aşa ceva. George Simion a spus că doreşte să intre la o audienţă la primarul Dominic Fritz, care se află însă plecat la Novi Sad, la ceremonia Capitalei Europene a Culturii. Simion a lansat în stilul său atacuri împotriva primarului Timişoarei: „Este paraşutat aici din Germania fără viză permanentă de domiciliu. Omul ăsta ocupă ilegal funcţia de primar”, a spus copreşedintele AUR. Primăria Timişoara a emis o autorizaţie de protest, chiar în faţa instituţiei, pentru 14 ianuarie, împotriva primarului Dominic Fritz. Protestul a fost organizat de Florin Măneanu, preşedintele partidului Noua Dreaptă – filiala Mehedinţi. Măneanu a postat pe pagina sa de Facebook „un anunţ pentru timişoreni”. „Azi, la orele 14,00, va avea loc în Timişoara, în faţa Clădirii Primăriei, un Miting de Protest împotriva SCUMPIRILOR în lanţ pe care Administraţia USR-istă timişoreană, condusă de actualul Primar FRITZ Do(ni)mic, le-a „IMPUS” chiar de la începutul Anului, în viaţa Timişorenilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.