Sindicaliștii “Cartel Alfa”  acuză Guvernul că  dă puteri  nelimitate  angajatorilor,  în detrimentul angajaților

Confederația sindicală „Cartel Alfa” susține că Ministerul Muncii intenționează să „forțeze” adoptarea unei ordonanțe „care dă puteri nelimitate angajatorilor de a reduce discreționar programul de lucru, fără a fi responsabili pentru plata lucrătorilor”.

„Conform proiectului de act normativ, angajatorii pot schimba oricând și oricum programul de lucru, de pe-o zi pe alta, fără acordul sindicatului sau salariaților”, precizează  sindicaliștii.

Aceste schimbări sunt incluse în pachetul de măsuri de relansare economică, prin introducerea în România a mecanismului de tip kurzarbeit (“timp scurt de lucru”), după modelul german, model preluat și aplicat în mai multe țări europene.

„Practic, în lipsa unor garanții pentru salariați, schema devine strict o subvenție directă pentru patroni, fără niciun fel de responsabilitate la schimb din partea lor: fără obligația de a elabora un program predictibil pentru salariați, negociat cu sindicatul și acceptat de salariați; fără obligația de a-i informa din timp (spre exemplu, cu cel puțin o săptămână în avans), fără obligația de a plăti odată cu salariul și partea de indemnizație care va fi decontată de stat, lăsând lucrătorii chiar și fără jumătate din veniturile lor (cum majoritatea angajaților români au venituri scăzute cu care de-abia fac față cheltuielilor curente, acest lucru va avea consecințe grave și sistemice)”, mai susține Confederația Sindicală „Cartel Alfa”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *