Sindicaliştii de la Metrou protestează pentru siguranța călătorilor și pierderea a 110 milioane euro. Metrorex cataloghează acțiunea drept destabilizatoare
Circa 200 de sindicalişti, membri ai Uniunii Sindicatelor Libere (USL) Metrou au pichetat, marţi, Ministerul Transporturilor în semn de protest faţă de pierderea de 110 milioane de euro provocată Metrorex – potrivit liderilor sindicali – chiar de către conducerea societăţii de transport. Ei acuză lipsa siguranței călătorilor și neprelungirea contractelor pentru închirierea spațiilor din stațiile de metrou.
Contractul dintre Metrorex – societatea de administrare a Metroului bucureştean – şi Sindomet (o societate aparţinând sindicatelor), pentru spaţiile comerciale de la Metrou, expiră pe 26 septembrie, arată conducerea Metrorex într-un comunicat transmis marţi ca replică la acţiunile de protest.
„ Contractul încheiat în 2003 pentru 5 ani şi prelungit apoi de încă două ori expiră în această toamnă. Comercianţii şi sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare cu acordul părţilor. (…)Adunarea Generală a Acţionarilor a solicitat Consiliului de Administraţie şi conducerii executive a Metrorex organizarea unei licitaţii pentru închirierea spaţiilor, conform procedurilor legale la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul – 26 septembrie 2018”, menţionează Metrorex.
Sindomet Servcom SRL are în administrare toate spaţiile comerciale din staţiile de metrou, cu excepţia restaurantului McDonald’s din staţia Piaţa Unirii 2. Veniturile şi cheltuielile obţinute din activitatea contractului s-au repartizat din 2003 până în 2017, în cote de 25% pentru Metrorex şi 75% pentru Sindomet, iar începând cu 26 septembrie 2017 procentele de repartizare sunt 36% pentru Metrorex şi 64% pentru Sindomet Servcom SRL.
Conducerea Metrorex precizează, în replică la acţiunea de pichetare a Ministerului Transporturilor, că „manifestă constant deschidere faţă de iniţiativele partenerilor de dialog social, iar reprezentanţii sindicatelor sunt consultaţi în conformitate cu legile dialogului social”
„Compania Astaldi a reuşit să obţină, în urma unui proces pe care Metrorex l-a pierdut, suma de 110 milioane de euro. Banii aceştia se duc spre compania aceea, în condiţiile în care Metrorex suferă de o lipsă de fonduri pentru asigurarea transportului în siguranţă a călătorilor şi în condiţiile în care avem un deficit de personal de 600 de oameni”, a declarat Ion Rădoi, preşedintele USL Metrou, la acţiunea de protest. Potrivit acestuia, pentru a plăti această sumă, Metrorex s-a împrumutat de la CEC Bank, garantând cu trenurile de metrou. „Constructorul, Astaldi, trebuia să încheie încă din 2015 lucrările la tronsonul Ghencea – Drumul Taberei, dar probabil nici în 2019 nu va fi gata, a precizat Rădoi. El a mai meționat că în august trebuie semnat un nou contract colectiv de muncă daar că nu este exclus ca sindicaliștii să declanșeye greva generală.
„De fapt, trenurile s-ar putea opri din motive tehnice, nu din motive sindicale, pentru că instrucţiunile de lucru spun negru pe alb că dacă nu se poate asigura mentenanţa necesară transportului în siguranţă a pasagerilor activitatea se opreşte. În acest stadiu suntem acum, în care din cauza lipsei de fonduri şi de personal riscăm oprirea activităţii, iar conducerea înfiinţează direcţii noi şi angajează cheltuieli fabuloase – de aceea am ieşit din nou la protest. (…) Conform legii, nu avem oamenii pregătiţi pentru a face reparaţiile la trenurile cu care avem probleme. Şi avem probleme din ce în ce mai mari. Avem probleme cu ultimele tipuri de trenuri pentru care a trebuit să modificăm peroanele. Lunea trecută, dacă nu ştiţi, din cauza unei bielete riscam să aruncăm 2.000 de oameni de pereţii subteranului de la metrou şi nu era primul tren, era al doilea, dintre cele mai noi. Acolo sunt investiţiile, acolo merg banii acestei ţări şi nimeni nu răspunde. Trebuie să răspundă într-o bună zi”, a declarat Ion Rădoi, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM).”, a mai spus liderul USL Metrou.
La rândul ei, administraţia Metrorex afirmă că: „În cadrul pichetului s-au lansat informaţii ce decredibilizează societatea de transport, legate de siguranţa circulaţiei trenurilor şi a siguranţei călătorilor. Metrorex respectă cerinţele privind siguranţa circulaţiei şi securitatea transportului, conform reglementărilor şi normelor emise de autorităţile din domeniu.Totodată în cadrul societăţii este funcţional sistemul de management al calităţii prevăzut în standardul SR EN ISO 9001:2015”.
Sursa foto: epochtimes-romania.com