Sindicalistul cu apucături de mafiot Ion Rădoi amenință procurorii: Dânșii o să răspundă pentru tot. Nu o să lăsăm așa…

Sindicalistul Ion Rădoi, plasat recent sub control judiciar de către procurorii DNA într-un dosar de mare corupție cere, joi, la Tribunalul București, revocarea măsurii preventive stabilite de către anchetatori.

„În momentul în care ești acuzat pentru orice…șantaj. Păi nu știu, că nu am aflat. M-am întâlnit vreodată cu ministrul Transporturilor? Nici nu l-am văzut. Avem 21 de adrese făcute către MT și n-a răspuns la niciuna. Nu numai că nu ne-am întâlnit, dar nici nu mi-a răspuns. Urmează să se pronunțe”, a spus Ion Rădoi.

Rădoi susține că în discuția sa cu Piedone doar glumea. Liderul sindical susține că „o să răspundă pentru tot ce au scris (n.r.: cu referire la procurori).”

Rădoi: „Îl cunosc pe Piedone de peste 20 de ani și a fost o glumă. Cu cei care-mi permit glumesc. Nu le-am promis spații. Eu nu sunt nici administrator. Am vorbit la telefon și asta-i tot. Ne permitem să facem și glume.

Eu sunt de 31 de ani sunt lider de sindicat, ales prin vot secret. De ce credeți că mă aleg oamenii? Că i-am apărat, din acest motiv cred că am fost ales.

Dânșii o să răspundă pentru tot ce au scris. Nu o să lăsăm așa…”, a spus Ion Rădoi în fața jurnaliștilor.

Sindicalistul Ion Rădoi, plasat recent sub control judiciar de către procurorii DNA într-un dosar de mare corupție cere, joi, la Tribunalul București, revocarea măsurii preventive stabilite de către anchetatori.

Concret acesta cere să fie cercetat în stare de libertate, astfel încât să nu mai poată fi obligat să se prezinte la poliție periodic, să poată lua legal legătura cu o serie de martori ai anchetatorilor anticorupție și să poată părăsi nestingherit țara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *