Sindicatul Europol acuză DSP că a lăsat de  izbeliște un  polițist  infectat cu COVID-19

Într-un comunicat transmis, joi, presei, Sindicatul Europol susţine că un poliţist infectat cu coronavirus a fost ”lăsat în agonie de DSP”, deşi starea sa s-a agravat. Sindicaliştii afirmă că , atât poliţistul, cât şi soţia şi cei doi copii – unul de trei ani, altul de două luni – au fost infectaţi cu noul coronavirus şi au solicitat Ambulanţa, având în vedere că aveau simptome. Ambulanţa a venit după 48 de ore, iar odată ajunşi la spital au fost trimişi acasă în izolare, întrucât nu mai sunt locuri pentru internare. Sindicaliștii susțin că, ântre timp, starea acestora  s-a  agravat.

”Nici poliţiştii care pe toată perioada pandemiei au fost în linia întâi, nu au fost «iertaţi» de infectarea cu virusul Sars-Cov-2, momentan existând peste 1.000 de colegi infectaţi. Şi colegul nostru Buciuc Ciprian din cadrul Secţiei Regionala de Politie Transporturi Bucureşti a fost confirmat pozitiv luni, 27.07.2020, împreună cu soţia şi cei 2 copii, în vârstă de 3 ani şi respectiv 2 luni. După ce sâmbătă au fost testaţi de către DSP la domiciliu, luni, 27.07.2020, au primit răspunsul că, fiind confirmaţi pozitiv, DSP va trimite o ambulanţă pentru evaluarea clinică, deşi aceştia au manifestat în toată această perioadă stări febrile, dureri de cap, vomă şi dificultăţi grave de respiraţie”,  se  arată în comunicatul Sindicatului Europol.

Potrivit acestora, ”ambulanţa abia după două zile a venit, în data de 29.07.2020, transportându-i ulterior la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti”.

”După o evaluare sumară, au fost puşi să semneze că se vor interne la domiciliu, pe motiv că nu mai sunt locuri disponibile, deşi aceştia au susţinut că starea lor de sănătate precară le-ar putea pune în pericol viaţa”, au mai transmis sindicaliştii.

Sindicaliștii afirmă că, în cursul zilei de joi, poliţistul a luat din nou legătura cu DSP Bucureşti, deoarece se simte mai rău.

”Dificultăţile de respiraţie s-au agravat, atât pentru el, cât şi pentru copii, manifestând stări de vomă cu cheaguri de sânge, starea sa de sănătate şi a acestora fiind deteriorată în condiţiile în care el şi familia sa nu au fost evaluaţi medical de un specialist. DSP Bucureşti l-a pus în aşteptare, menţionând că vor trimite o ambulanţă, deşi în urmă cu numai două zile au spus la fel şi au trimis după mai bine de 48 ore. Din moment în moment, starea colegului şi a familiei acestuia se poate agrava, aceştia fiind neputincioşi în faţa unui sistem depăşit de situaţie”,  se  maia arată  în comunicatul emis de  Sindicatul Europol.

Sindicaliștii arată că ”e strigător la cer ceea ce se întâmplă cu cei infectaţi cu coronavirus, haosul şi indolenţa domnind în instituţiile statului cu atribuţii în combaterea pandemiei. Sunt impardonabile greşelile pe care le fac cei care sunt puşi să gestioneze această situaţie delicată, iar asta nu poate fi decât o dovadă a incompetenţei care a acaparat sistemul public de sănătate din România”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *