Siria: Rusia îşi întăreşte prezenţa în zona de ciocniri între kurzi şi luptători sprijiniţi de Turcia

Rusia a anunţat că a suplimentat duminică trupele de poliţie militară în zona din nordul Siriei unde luptători sprijiniţi de Turcia s-au ciocnit cu forţe kurde în apropierea unei autostrăzi strategice patrulate de militari ruşi şi turci, transmite luni Reuters.

Suplimentarea trupelor survine înaintea întâlnirii pe care o vor avea marţi, în sudul Rusiei, ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său turc Mevlut Cavusoglu.

Siria, unde Moscova şi Ankara sprijină tabere diferite, va fi unul din subiectele de discuţie, notează Reuters, preluată de agerpres.ro.

Între rebeli sprijiniţi de Turcia şi forţe kurde au izbucnit lupte în apropierea oraşului Ain Issa, din nordul Siriei, în cursul lunii. Ain Issa este situat de-a lungul autostrăzii M4 care leagă principalele oraşe siriene şi unde activează de obicei patrule ruso-turce.

Forţe turce şi aliaţii lor insurgenţi sirieni au cucerit teritorii în regiune în urma unei ofensive în 2019 împotriva miliţiei kurde YPG, care controlează părţi din nordul şi estul Siriei.

În comunicatul emis duminică seara, Ministerul rus al Apărării a transmis că a suplimentat numărul poliţiştilor militari, constatând „situaţia instabilă din zona Ain Issa”.

„Anterior, în timpul negocierilor cu partea turcă, s-a ajuns la acorduri privind desfăşurarea de posturi de observare comune ruso-siriene. Echipe adiţionale de poliţie militară rusă au sosit astăzi (duminică) în zona Ain Issa pentru a accelera eforturile de stabilizare a situaţiei”, se spune în comunicat.

Moscova, ale cărei avioane patrulează în zonă, a lansat un apel către ambele părţi să înceteze bombardamentele, precizând că în ultimele 24 de ore nu a mai detectat lovituri din partea luptătorilor sprijiniţi de Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *