Situația lui Tudorel Toader, tranșată în CEx. Un condamnat cu suspendare, exclus din magistratură, i-ar putea lua locul
Surse politice de la vârful PSD au declarat, pentru stiripesurse.ro, că remanierea lui Tudorel Toader de la Ministerul Justiției pare a fi o certitudine. Se pare că mai mulți lideri PSD iau în calcul această posibilitate, iar unul dintre numele vehiculate pentru preluarea portofoliului este Toni Neașcu.
Situația lui Tudorel Toader ar urma să fie tranșată la următorul CEx al PSD, sursele menționate precizând că ședința ar urma să aibă loc, cel mai tarziu, miercuri.Se pare, potrivit surselor citate, că social-democrații nu sunt mulțumiți de activitatea lui Tudorel Toader, întrucât așteptările se refereau la redactarea unei ordonanțe privind amnistia sau grațierea. Mai mult, la vârful PSD nu se dorea neapărat revocarea procurorului general, acesta nefiind o miză politică, iar procedura demarată de ministru a creat o situație tensionată atât în societate, cât și în mediul politic.
De altfel, situația din justiție a creat tensiuni și în coaliție, Călin Popescu Tăriceanu solicitând un ministru al Justiției tehnocrat. Chiar dacă portofoliul revine PSD, tensiunile ar putea escalada astfel încât să se ajungă la pierderea majorității în Parlament. Pentru evitarea ruperii coaliției, PSD ar fi recurs la un compromis în ceea ce privește Ministerul Justiției, spun surse politice de la vârful PSD.
Astfel, Toni Neacșu ar fi, în viziunea Puterii, propunerea potrivită pentru acestă funcție. Avocatul este fost judecător, membru al CSM. A fost exclus din magistratură ca urmare a unei condamnări de un an de închisoare cu suspendare pentru savarsirea infractiunilor de participatie improprie la infractiunea de abuz in serviciu, fals intelectual, participatie improprie la infractiunea de uz de fals si fals in inscrisuri sub semnatura privata, scrie stiri pe surse.ro.
Procurorii l-au acuzat că timp de câteva luni, în 2012, în calitate de membru al Consiliului, ar fi încasat nejustificat 67.000 de lei, reprezentand venituri din salarii si asociate (din care diurna de detasare in suma de peste 13.000 lei), aferente unui numar de 48 de zile in care a absentat nemotivat de la serviciu.
Condamnarea definitivă a fost dispusă în martie 2015, termenul de încercare fiind de 3 ani. Astfel, în prezent, avocatul este reabilitat, existând posibilitatea, legal, să fie membru al Guvernului, au explicat surse din sistemul judiciar pentru STIRIPESURSE.RO.
Toni Neașcu este specialistul dorit de Tăriceanu, dar si un potential ministru care ar putea elabora masuri legislative dorite de PSD, au declarat sursele politice mentionate.