SNTGN Transgaz a demarat proiectul BRUA

Ministerul Economiei a anunţat că SNTGN Transgaz a demarat lucrările la staţiile de comprimare gaye naturale de la Podisor, Bibesti şi Jupa, din cadrul proiectului „Dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale pe Coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA – Faza 1). Proiectul BRUA Faza I este considerat un proiect prioritar la nivel regional şi este inclus în lista proiectelor CESEC (Central East South Europe Gas Connectivity), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională. Fiecare staţie va fi echipată cu câte două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul de rezervă) şi va avea capacitatea tehnică de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze naturale. Contractul de execuţie a celor trei staţii de comprimare gaze naturale a fost câştigat de un consorţiu de firme româneşti, condus de INSPET SA Ploieşti. Valoarea contractului este 288,7 milioane lei, la care se adaugă TVA. Uniunea Europeană a acordat un grant în valoare de 1,519 milioane euro, reprezentând 50% din cheltuielile eligibile estimate. Pe lângă cele trei staţii de comprimare, proiectul BRUA Faza 1 presupune şi construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş în lungime de 479 km, cu diametru de 32” (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane de euro. Uniunea Europeană acoperă 179,3 milioane de euro, printr-un al doilea grant, care reprezintă 40% din cheltuielile eligibile estimate. La finalizarea fazei I se va asigura fluxul de gaze naturale spre Ungaria, prin interconectorul Horia – Csanadpalota a 1,75 mld. Smc/an (200 mii Smc/h), la 40 bar la graniţă; Bulgaria prin interconectorul Giurgiu – Ruse a 1,5 mld Smc/an (171 mii Smc/h), la 30 bar la graniţă. Termenul estimat de finalizare este 31 decembrie 2019. Sursa foto: amosnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.