ȘOCANT. Criminala de la metrou zice că ea a suferit o traumă și vrea chitanță pentru daune!

Criminala de la metrou a uimit astăzi magistrații de la Tribunalul București la ultimul termen al procesului în care este acuzată de omor deosebit de grav și tentativă de omor. Magdalena Șerban a declarat că se află în stare de șoc, tragedia de la metrou când a omorât o tânără, fiind o dramă și pentru ea. Când a aflat că i se cer daune morale, Magdalena a spus că dorește factură în cazul în care instanța acceptă anumite despăgubiri.

„Regret faptele comise şi luați în calcul boala de care sufăr. Am fost la ospiciu şi în Spania. Aş vrea ca tot ce plătesc să fie cu factură, pentru că eu sunt gestionară. Şi acum sunt şocată de ce s-a întâmplat. Şi sufăr foarte mult, şi pentru mine este o traumă”, a spus cea care a șocat România prin cruzimea de care a dat dovadă.

Procurorii au cerut închisoare pe viață în acest caz.

„Noi apreciem că a acționat cu intenție, a prevăzut urmările. Vă solicităm să aveți în vedere criteriile generale. A săvârşit acțiunile contra vieții într-o modalitate extrem de gravă din care rezultă ferocitatea şi cruzimea inculpatei. Pe latura penală, noi solicităm pedeapsa în detenție de 10 ani pentru tentativă de omor. Pentru omor, solicităm condamnare detenține pe viață şi pedepse accesorii”, a spus procurorul în fața magistraților Tribunalului București.

„Inculpata a avut o poziție de regret şi nu are antecedente penale. Luați în vedere ca raportul psihiatric spune că discernământul inculpatei era mult scăzut. De asemenea, are şi tulburare delirantă. Aparent pare normală, însă în momentele de delir are tendințe de suicid sau de ucidere. Aceste persoane nu solicită ajutor, sunt aduse de familie. Mi-a spus că regretă foarte mult că nu lua tratament în perioada comiterii faptelor. Suntem de acord cu măsura obligării de tratament. În ceea ce priveşte partea civilă, este de acord să plătească daune materiale. Cu privire la daunele morale, vă rugăm să le respingeți”, a declarat la rândul său avocatul din oficiu al Magdalenei Șerban.

Iubitul fetei ucise îi cere despăgubiri presupusei criminale de la metrou în valoare de 100.000 de euro. Despăgubiri cere și cealaltă victimă, fata care a reușit să se salveze din mâinile presupusei criminale.

„Solicităm să obligați inculpata la plata de daune materiale, contravaloarea plăților pentru şedințele de psiho-terapie ale victimei, dar şi pentru şedințele de psihoterapie care vor urma. Este nevoie de şedințe pe o durată îndelungată. Are probleme de stres post-traumatic. Psihologul care o consiliază spune că nu se pune problema în prezent a unei vindecări. Dacă cineva apare brusc lângă ea îi crează probleme. Despăgubirile materiale sunt în cuantum de 12.000 de lei. Despăgubirile morale sunt de 50.000 de euro”, a declarat avocatul victimei care a reușit să se salveze.

Magdalena Şerban a fost arestată pentru că a împins două tinere în faţa metroului, una dintre acestea decedând în urma impactului cu trenul, cealaltă reuşind să se salveze la timp. Expertiza psihiatrică făcută în cazul Magdalenei Șerban a arătat că aceasta avea discernământ diminuat când a comis faptele, însă poate răspunde penal.

Tribunalul București urmează să se pronunțe în acest caz, iar decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *