ȘOCANT. Ofițeri de penitenciar luau șpagă să introducă droguri în pușcărie!

Doi ofițeri de penitenciar din Tulcea au fost prinși în flagrant într-un dosar penal în care existau suspiciuni de luare de mită în vederea introducerii în penitenciar de telefoane mobile și etnobotanice.
În urma flagrantului la unul dintre ofițeri a fost găsită suma de 2000 lei pe care îi luase șpagă, două telefoane mobile și aproximativ 15 grame de produse etnobotanice ce urmau a fi introduse în penitenciar de către agent.
În cazul celui de-al doilea agent, după realizarea flagrantului a fost identificată asupra sa suma de 3000 lei primită cu titlu de mită pentru serviciul de introducere de telefoane mobile în Penitenciarul Tulcea la o dată anterioară.
Față de cei 2 agenți de penitenciare, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *