Sondaj CFA România: Analiştii văd euro la 4,7224 de lei peste 6 luni şi la 4,7688 peste un an
Aproximativ 85% dintre participanţi la sondajul CFA România anticipează o depreciere a leului la 4,7224 de lei peste 6 luni, în timp ce peste un an, valoarea medie a cursului este estimată la 4,7688.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2019/iulie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,66%.
De asemenea, rata medie a ROBOR cu scadenţă de 3 luni anticipată peste 12 luni este 4,16%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 5,28%.
În cadrul acestui sondaj, peste 76% dintre participanţi anticipează o majorare a primei de risc de ţară, iar valoarea medie anticipată a acesteia este de 119 puncte de bază (creştere cu aproximativ 25 puncte de bază faţă de valoarea actuală).