SONDAJ. Dan Barna, afectat de scandalul fondurilor europene, Dăncilă creştere-record, Iohannis se menţine pe locul 1

În urma anchetei Rise Project, Dan Barna a fost de aproximativ 1%, candidatul USR fiind creditat cu 18,5%, față de 19,7% anterior, potrivit unul sondaj, publicat pe un grup intern al partidului.
Cu aceste procente, potrivit datelor consultate de HotNews.ro, Dan Barna se situează pe locul al treilea în topul prezidențiabililor, după Viorica Dăncilă care e creditată cu 23,4% în intențiile de vot, în creștere față de măsurătoarea precedentă, și Klaus Iohannis, care are o cotă electorală de 39%, în ușoară scădere.
Dan Barna este cotat cu un procent similar USR-PLUS în intențiile de vot. Astfel, Uniunea ar obține un procent de 19,9% la parlamentare, fiind pe locul al treilea după PSD -24,9% și PNL – 36,8%.
Potrivit sondajului, Dan Barna a redus diferența dintre el și Iohannis, în perspectiva unui tur doi, recuperând aproape șapre procente față de măsurătoarea anterioară. Datele se bazează pe rezultatele sondajelor efectuate în perioada 3-24 septembrie și 15-23 octombrie, eșantionul fiind de aproape 2.000 de persoane. Acesta din urmă a prins perioada anchetei Rise Project care a fost publicată pe 15 octombrie.