Sorin  Cîmpeanu: “În grădinițe este planificat prioritar pentru vaccinare întreg personalul”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a  declarat,  duminică  seara, la Realitatea PLUS,  că  decizia,  în  privința  redeschiderii  școlilor va fi luată împreună cu toate autoritățile competente.

„O nouă discuție va avea loc pe 2 februarie. Responsabilitatea e partajată în dată de 2 februarie. Autoritățile sanitare cu competență trebuie să se pronunțe”, a explicat Cîmpeanu.

De altfel, Ministerul Educației  are o nouă problemă, care ridică semne de întrebare despre oportunitatea redeschiderii școlilor: un focar cu noua tulpină de coronavirus a fost identificat într-o școală din București, printre cei infectați numărându-se directorul instituției, directorul adjunct și alți profesori care au venit în școală pentru a încheia mediile în cataloage.

Ministrul a explicat că prioritate au la vaccinare cei care lucrează în grădinițe deoarece acestea se vor menține deschise chiar și în scenariul roșu până la o rată de infectare de cel mult 6 la mia de locuitori:

„Numărul celor care vor să se vaccineze a fost de 168.000. Numărul crește zilnic, semnificativ. Am prioritizat cadrele didactice. În grădinițe este planificat prioritar pentru vaccinare întreg personalul”, a explicat ministrul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *