Sorina Pintea promite, din mai, centre de mari arși la Timișoara și Iași

La trei ani de la tragedia produsă de incendiul din Club Colectiv, unde sute de oameni au rămas cu sechele pe viață iar alte zeci de persoane au decedat în chinuri groaznice, România nu are, încă, niciun centru de mari arși. Miercuri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că două centre pentru mari arșii vor fi deschise în luna mai, la Timișoara și Iași. Până atunci se va finaliza cea de-a doua licitație privind achiziționarea echipamentelor medicale necesare.

„Este un subiect la care România este deficitară în acest moment, vorbim de paturile pentru mari arși. Partea de dotare a Centrului de Mari Arși este finanțată de Banca Mondială. Programul Băncii Mondiale a fost implementat începând cu anul 2012. O comisie de specialitate formată din medici a stabilit necesarul de dotare pentru un centru de mari arși. Acest necesar cuprinde 94 de poziții. S-au făcut până în acest moment două licitații, prima, privind achiziționarea a 34 de echipamente, a fost finalizată, iar echipamentele livrate. În ceea ce privește a doua licitație, în data de 17 decembrie s-au deschis ofertele, iar la sfârșitul lunii ianuarie se vor evalua ofertele. În luna februarie estimăm a fi semnat contractul de livrare, termenul de livrare fiind maxim trei luni din momentul semnării contractului. Acest contract cuprinde marea majoritate și cele mai necesare echipamente pentru dotarea Centrului de Mari Arși. (…) Centrele de la Timișoara și Iași vor fi funcționale, pentru că aici avem deja construcțiile, avem sălile pregătite, dar nu avem echipamentele. Acestea vor fi dotate și vor fi patru centre care se vor construi nou, tot pe programul Băncii Mondiale și pentru care avem semnat contractul de consultanță privind studiile de fezabilitate. În total, vor fi 24 de paturi cu aceste noi centre „, a spus, miercuri, Sorina Pintea.

La sfârșitul anului 2016, cu bani de la Consiliul Județean Timiș, în cadrul Spitalului Județean Timișoara au fost finalizate lucrările la trei din cele cinci saloane ale noii Clinici de Mari Arși. Saloanele nu pot fi folosite deocamdată, pentru că Ministerul Sănătății nu a dotat unitatea medicală cu aparatura necesară.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *