Şoşoacă se dă în spectacol şi cere alegeri anticipate

Partidul S.O.S România salută ideea de a se organiza alegerile anticipate ca fiind singura modalitate de a opri dezastrul în care PSD, PNL, USR şi UDMR au adus România. O prelungire a actualei guvernări, cu sau fără rotativă şi o nouă reîmpărţire a ciolanului, reprezintă afundarea României în falimentul în care am fost deja aruncaţi de monstruoasa Coaliţie. Președintele Klaus Iohannis a promis că se va implica în rotativa PSD – PNL pentru ca ea să aibă loc corect.
Diana Șoșoacă cere curățenie în Parlament, după mesajul lui Iohannis

Partidul S.O.S. România este pregătit pentru alegeri şi pentru a face curăţenie în Parlamentul României. Românii au acum o alternativă reală la mocirla clasei politice care îi minte din patru în patru ani ca să facă mereu aceleaşi lucruri: îndatorarea ţării, înstrăinarea resurselor, alungarea românilor să muncească în alte state şi jaf fără limite.

Partidul S.O.S. România este singura cale pentru re-suveranizarea ţării şi pentru reconstrucţia economiei, pentru crearea condiţiilor necesare întoarcerii românilor acasă şi pentru ca românii loviţi de inflaţie şi de paragina actualei clase politice să aibă din nou o viaţă decentă la ei în ţară.

De aceea, S.O.S. România este gata să ceară votul românilor şi va spulbera în alegeri partidele trădătoare şi mincinoase pentru că românii s-au săturat să fie furaţi, minţiţi şi vânduţi la tarabă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *