Spionii ruși specializați în asasinate au folosit Franța ca bază pentru a da lovituri în mai multe state europene

Cincisprezece spioni ruși au folosit mici localități din Alpii francezi ca bază pentru operațiuni în întreaga Europă, scrie ziarul Le Monde, evocând o investigație a serviciilor de contrainformații franceze, elvețiene și britanice.

Potrivit informațiilor „le Monde“, o vânătoare fără precedent, lansată în primăvara anului 2018 de serviciile de informații britanice, franceze și elvețiene, și partenerii lor, în special din Statele Unite, a făcut posibilă întocmirea unei liste de cincisprezece ofițeri ai serviciului de informații militare rus ( GRU).

Acești membri ai aceleiași unități, specializați în asasinate, au circulat în Europa, din 2014 până la sfârșitul anului 2018. Toate aceste servicii secrete au fost mobilizate în această acțiune de vânătoare de spioni rusi după atacul cu Noviciok – un agent neurotoxic din era sovietică – din 4 martie 2018, la Salisbury, în sudul Angliei, efectuat de către doi ofițeri ai GRU, împotriva fostului spion rus Serghei Skripal, ce a defectat în Marea Britanie.

Potrivit Le Monde, cei cincisprezece ofițeri, care nu ar fi efectuat operațiuni pe pământ francez, au vizitat în mod repetat orașe mici precum Annemasse, Chamonix sau Evian din sud-estul Franței. Ei aparțin unității 29155 al centrului special de instruire al GRU. „Această unitate este acum angajată în asasinate, sabotaj sau sarcini mai obscure, precum recuperarea mesajele din căsuțele poștale moarte”, prin care agenții comunică între ei, explică ziarul.
Potrivit cotidianului, cei cincisprezece ofițeri ai serviciului de informații militare ruse (GRU), specializați în asasinate, au circulat pe continent din 2014. Ultima lor vizită în Franța datează din septembrie 2018.

Nu au fost confiscate arme sau echipamente. Nici complici locali nu au fost identificați. Cei cincisprezece ofițeri par să nu fi luat niciun contact cu agenții Ambasadei Ruse la Paris. Pe de altă parte, ar fi operat în Marea Britanie, Bulgaria, Crimeea, Moldova și Muntenegru.

Acest lucru a condus serviciile franceze către ipoteza că departamentul Haute-Savoie, de la granița cu Elveția și Italia, ar fi fost folosit ca „bază pentru toate operațiunile clandestine ale unității 29155 din Europa „, potrivit unui înalt oficial francez din serviciile secrete, citat de Le Monde.

Acești bărbați au locuit în mod regulat în aceeași zonă, în regiunea Haute-Savoie, în orașe precum Annemasse, Evian sau Chamonix și în localități mai izolate. Înainte de asta, veneau deseori în Roissy sau Lyon, odată chia la Nisa, înainte de a petrece noaptea într-un hotel din Cannes (Alpes-Maritimes) și de multe ori la Geneva. Au închiriat mașini pentru a merge în Haute-Savoie.

Deși mai rămân multe întrebări, această regiune de frontieră cu Elveția, potrivit contrainformațiilor franceze, regiunea a servit ca bază de acțiune și logistică pentru spionii GRU pentru acțiunile desfășurate în toată Europa. Unul dintre cei 15 ofițeri a fost identificat de Londra drept unul dintre cei trei autori ai otrăvirii cu neurotoxina Noviciok, în martie 2018, a unui fost spion rus, Serghei Skripal, și a fiicei sale Iulia, la Salisbury, Anglia.

Cei doi au supraviețuit, dar un locuitor al zonei a murit după ce a găsit o sticlă care probabil a fost folosită pentru a transporta produsul toxic. Operațiunea a provocat un incident diplomatic major între Moscova și Uniunea Europeană și a determinat serviciile occidentale să-i vâneze pe asasini. Dezvăluirile vin și acum după o nouă aoerațiune a GRU, în Germania. Berlinul acuză Moscova că se află în spatele asasinatului, din august, a unui georgian, la Berlin. Doi membri ai ambasadei ruse, pe care guvernul german îi acuză că nu au „cooperat” în anchetă, vor trebui să părăsească țara imediat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.