Spitalul mobil din Leţcani pune lacătul pe ușă. Managerul susține că pentru igienizare, nu din cauza penelor dese de curent și a faptului că sunt 17 grade Celsius în saloane

Spitalul mobil de la Leţcani va fi închis, vreme de câteva zile, pentru lucrări de igienizare şi dezinfecţie. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, dr. Florin Roşu, a dedclarat, miercuri seară, că măsura se impune din pricina faptului că unitatea medicală este neigienizată de câteva luni. Mai mult, dr. Toșu a ținut să precizeze că închiderea nu are legătură cu frigul din saloane cauzat de penele de curent tot mai dese din ultima perioadă.
Din cei 17 pacienţi cu COVID-19 de la spitalul mobil de la Leţcani, doi se află la Terapie Intensivă. Ei vor fi transferaţi, joi, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Ceilalţi 15 pacienţi cu forme medii de boală vor fi duşi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
„Săptămâna viitoare, spitalul mobil de la Leţcani va putea face din nou internări”, a mai declarat medicul Florin Roşu.
El a spus că este decizia mutării bolnavilor la unităţi medicale din municipiu nu are legătură cu faptul că se anunţă zile geroase la Iaşi, iar în saloanele spitalului mobil în unele zile temperatura a coborât şi la 17 grade.
Spitalul mobil de la Leţcani, ce a costat peste 13 milioane de euro, a fost deschis în luna octombrie a anului trecut, la câteva luni după ce zecile de containere care compun unitatea medicală au fost aduse din Turcia de către firma care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Iaşi.