SRI face verificări cu privire la vizita în România a autorului masacrului din Noua Zeelandă
Serviciul Român de Informații a anunțat, potrivit unor surse, cotate de mediafax.ro, că va face verificări în privința prezenței în România a autorului atacului armat din Noua Zeelandă. Anunțul SRI vine la scurt timp după cel în care procurorul-șef din Bulgaria spune că bărbatul a făcut un turneu în țara noastră, Ungaria și în Bulgaria în 2018.
Potrivit procurorului-șef bulgar, Sotir Țațarov, teroristul Brenton Tarrant a vizitat oraşele Sofia şi Plovdiv în noiembrie 2018. Ulterior, individul s-a deplasat în România, de unde a închiriat o maşină pentru a merge în Ungaria.
Oficiaulul bulgar a precizat că autorităţile din țara sa nu au depistat activităţi teroriste ale suspectului pe teritoriul Bulgariei.
Tarrant (28 de ani) a fost arestat sub acuzaţia că omorât 49 de persoane şi a rănit alte 20 după ce a deschis focul în două moschei din Noua Zeelandă.