Statul român aprobă preluarea rezervelor de cupru în valoare de 1 miliard de euro de la Moldova Nouă de către compania lui Mehmet Cengiz, regele mineritului din Turcia, omul sultanului Erdogan

Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), Sorin-Călin Gal, a aprobat ”transferul drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Licența de concesiune nr. 2.781/2001 a activității de exploatare a minereului de cupru cu conținut scăzut din perimetrul Moldova Nouă – Cariera de Banatite, județul Caraș-Severin” de la compania de stat, Moldomin, aflată în lichidare, către firma Cuprumold Mining SA din Sectorul 1, București, potrivit ordinului publicat în Monitorul oficial.

Gal este noul președinte interimar al ANRM, numit de premierul Nicolae Ciucă, după ce l-a demis pe Daniel-Grigoroiu Norocel, instalat de fostul premier Florin Cîţu în aprilie anul trecut. Între 2012 şi 2013, Gal a fost membru al Consiliului Local Oradea din partea PSD, iar anterior, director general al Distrigaz Vest Oradea.

În martie anul trecut, compania Moldomin, aflată în lichidare de 10 ani, a fost adjudecată odată cu toate bunurile și licențele pentru exploatarea rezervei de cupru din zăcământul Moldova Nouă, în urma unei licitații organizate de lichidatorul judiciar, RTZ & Partners. „La licitația din 1 martie a fost depus un dosar de participare și a fost declarat un adjudecatar, o companie din minerit”, declara anul trecut Claudiu Balog, practicianul în insolvență de la RTZ&Partners.

Rezerve de cupru de 1 miliard de euro

Licenţa de exploatare a Moldomin, preluată de Cuprumold, este valabilă până în 14 mai 2022, după care trebuie reînnoită.  Rezervele de cupru ale companiei, concentrate în zona Moldova Nouă, sunt estimate la aproximativ 200 de milioane de tone, ceea ce ar însemna circa 30% din rezervele naționale. Valoarea zăcământului ar fi estimată la un miliard de euro.

Foto: cariera de cupru de la Moldova Nouă; Sursa: stirileprotv.ro

Pe 27 mai 2021, ministerul Economiei a semnat acordul de principiu pentru începerea exploatării de către Cuprumold Mining SA.

Pe 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Timișoara a stabilit definitiv și irevocabil faptul că titularul licenţei de exploatare nr.2781/2001 pentru perimetrul Moldova Nouă – Cariera de Banatite este compania Moldomin, preluată între timp de firma Cuprumod Mining SA.

Litigii privind licenţa de exploatare

Litigiul privin licenţa de exploatare de la Moldova Nouă este vechi. În 2011, lichidatorul judiciar a anunţat ca firma Mineco AG din Elveţia a preluat producătorul de cupru din Moldova Nouă. Acesta se lăuda că va investi 150 de milioane de euro. Mineco AG era formată dintr-un grup de companii cu mine în Serbia şi Bosnia. Potrivit site-ului companiei, Mineco AG avea şi o reprezentanţă la Moscova. Mineco a revendicat licenţa Moldomin, dar până la urmă instanţa a dat dreptate companiei de stat care, între timp, a fost preluată de compania Cuprumod Mining SA.

Dosare penale privind Moldomin

În 2013, vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, Cătălin Nicolae Şerban, a fost condamnat la 5 ani de detenţie pentru trafic de influenţă după ce a cerut mită de la reprezentanţii Mineco pentru a influenţa magistraţii care judecau litigiile privind licenţa Moldomin.

Judecătorul Şerban a fost găsit vinovat că, în februarie – martie 2012, a pretins de la reprezentanţii sârbi ai Mineco 60.000 de euro, iar în data de 14 martie 2012 a primit 50.000 de euro.

În toamna lui 2012, exploatarea de la Moldova Noua s-a aflat în centrul unui nou scandal. De această dată, procurorii DIICOT au deschis o anchetă după ce responsabili din cadrul Institutului de proiectare minieră şi industrială IPROMIN SA din Bucureşti au divulgat către spioni ruşi informatii şi documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Noua, mai exact cu privire la zăcământul „Suvorov”.

Monitorizare de mediu din partea Comisiei Europene la Moldova Nouă

Comisia Europeană monitorizează evoluția procedurilor privind  exploatarea de cupru de la Moldova Nouă, având în vedere istoria poluărilor transfrontaliere cu praf de deșeuri de minereu de cupru, antrenat de vânt, de pe suprafața iazurilor Tăușani și Boșneag. “Rar s-a întâlnit un coșmar al poluării transfrontaliere așa cum a fost cel cu praf de deșeuri miniere adus de vânturile Coșava și Gorneacul de pe suprafața iazurilor Tăușani și Boșneag, coșmar care nu a încetat niciodată în istoria exploatării de minereu de cupru de la Moldova Nouă. Aceasta este lecția istoriei Moldomin ce trebuie aplicată în relația cu Cuprumold Mining SA”, au declarat ecologiştii de grupul ecologic Nera, un ONG care a monitorizat din 2006 evoluția poluării cu praf de deșeuri de minereu din zonă.

Cine e firma Cuprumold Mining SA din Sectorul 1, București

Este deținută de compania turcă Eti Bakir A.Ş., reprezentată de președintele CA, Șeref Cengiz, și de off-shore-ul britanic Iconichem Group Ltd. din Widnes, Cheshire, UK, reprezentată de administratorul Ahmet Emre Kayisoglu.

Compania Eti Bakir A.Ş. este o subsidiară a holdingului Cengiz, una dintre cele mai mari companii private din Turcia specializate în industria mineritului, un conglomerat care a construit noul terminal al aeroportului din Istanbul, la cererea președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

De altfel, Șeref Cengiz face parte și din Consiliul de Administrație al Cengiz Holding A.Ş. Este fratele președintelui boardului Cengiz Holding, Mehmet Cengiz.

Frații Cengiz, Mehmet, Șeref, Ahmet și Ekrem, toți în boardul Cegiz Holding, se află pe locul 64 TOP Forbes cei mai bogați oameni din Turcia, cu o avere estimată la 550 de milioane de dolari.

Frații Cengiz, mai cu seamă, Mehmet, sunt considerați apropiați de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Ascensiunea lor a început după 2002 când partidul lui Erdogan, AKP (Adalet ve Kalkınma Partisi – Partidul Dreptate și Dezvoltare) a venit la putere. Potrivit Suddeutsche Zeitung, frații Cengiz sunt membri ai unei clase relativ noi de oameni de afaceri musulmani conservatori, numiți „Tigrii anatolieni”. Oamenii lui Erdogan au alungat vechea elită kemalistă care a dominat economia țării timp de decenii.

Foto: președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi Mehmet Cengiz; Sursa: cumhuriyet.com.tr

La fel ca și președintele Turciei, familia Cengiz este din Rize, un oraș de pe litoralul Mării Negre. Universitatea Erdoğan se află acolo, iar Bilal Erdoğan, unul dintre fiii președintelui, face parte din consiliul consultativ al unei organizații caritabile alături de Mehmet Cengiz.

Frații Cengiz, în Panama Papers

Frații Mehmet și Ekram Cengiz apar în Panama Papers. Un astfel de document indică faptul că o companie off-shore controlată de frații Cengiz deține un contract pentru „studii de piață și analize legate de sectorul metalelor, minerit și construcții din Rusia și China”.

Numele lui Cegiz, în mijlocul scandalului de corupţie din 2013

În urmă cu aproape 10 ani, procurorii turci au investigat o vastă reţea de corupţie din Guvern, care se ocupa, printre altele, cu aranjarea licitaţiilor pentru contractele publice de construcţii. Investigaţia a condus la căderea mai multor miniştri şi chiar a premierului Binali Yıldırım.

Ancheta se îndrepta însă spre fiului preşedintelui Erdogan, Bilal. Acesta făcea parte din consiliul de administrație al unei fundații care ar fi achiziționat proprietăți publice în Istanbul la un preț suspect de mic. La acea vreme, au apărut pe internet interceptări ale unor comunicaţii în care putea fi auzit chiar preşedintele Erdogan discutând cu fiul său, Bilal. Inclusiv numele lui Mehmet Cengiz apărea în aceste stenograme. Autenticitatea înregistrărilor a fost pusă la îndoială, iar Erdoğan le-a respins drept o campanie de defăimare nerușinată.

Investigaţia a fost închisă abrupt după ce mai mulţi procurori şi poliţişti au fost arestaţi sub acuzaţia de apartenenţă la organizaţia, declarată teroristă, a adversarului politic al lui Erdogan, clericul Fethullah Gülen.

Ameninţări cu moartea la adresa presei

Suddeutsche Zeitung scrie şi că jurnaliştii de la cotidianul de opoziţie Cumhuriyet – care au scris despre numele celor 6 oameni de afaceri turci care apăreau în Panama Papers, dintre care 5 aveau strânse legături cu Erdogan – au fost ameninţaţi şi ulterior arestaţi.

Imediat după ce Cumhuriyet a publicat fotografiile oamenilor de afaceri turci care apăreau în Panama Papers, un telefon a sunat în redacţie. Potrivit jurnaliştilor, la telefon era chiar Mehmet Cengiz care le-ar fi spus: „Mi-ați pus fața pe prima pagină, nu vă este rușine? Mă voi lupta cu voi (…), nenorociților, nu faceți din mine un ucigaș!

Foto (main): președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi Mehmet Cengiz, boss-ul Cengiy Holding, noul proprietar al zăcământului de cupru de la Moldova Nouă; Sursa: cumhuriyet.com.tr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *