Steve Bannon vrea să transforme o veche mănăstire italiană într-o academie pentru naţionalişti

Fostul consilier al lui Trump, Steve Bannon şi-a îndreptat atenţia către construirea unei mişcări politice de extremă-dreapta în Europa. Însă un grup de activiţti dintr-un mic sat din apropiere de Roma speră să-i zădărnicească planurile, notează Politico.

În jur de 200 de oameni au mărşăluit, sâmbătă, în Collepardo, situat la o oră şi jumătate de capitala Italiei, pentru a protesta faţă de planurile lui Bannon de a crea o şcoală de formare pentru naţionalişti, în Trisulti Charterhouse ,o fostă mănăstire a ordinului cartusian. Fostul consilier al lui Trump a anunţat, anul trecut, intenţiile sale de a transforma abaţia veche de 800 de ani-în trecut locuită de călugări şi o populaţie mare de pisici vagaboande-într-o academie pentru noul val de politicieni populişti. Protestatarii au mers spre mănăstire, sâmbătă, cu pancarte pe care scria: „Opriţi-l pe Bannon, Eliberaţi Europa,” şi „Trisulti, pământ european.”

Activiştii anti-Bannon spun că insituţia, fondată în 1204, este un adrevărat „avanpost european” care întruchipează „idei care sunt incluzive şi nu se izolează de lume.”

Speranţa lor este de a contesta baza legală a concesiunii prin care mănăstirea a fost închiriată, susţinând că scopurile academiei nu respectă rolul clădirii. Cei care se opun proiectului spun că academia lui Bannon ar transforma un loc al păcii şi ospitalităţii într-o redută a populismului internaţional şi a naţionalismului anti-european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *