Studiu: 7 din 10 români ascultă muzică în timp ce conduc
Românii sunt nedespărţiţi de muzică atunci când se află la volan: 7 din 10 (71,9%) şoferi români ascultă tot timpul muzică în timp ce conduc, în timp ce 17,6% din totalul analizat au răspuns că ascultă muzică aproape de fiecare dată când conduc şi doar 8,3% ascultă muzică ocazional, potrivit unui studiu realizat de OMV Data Center cu privire la obiceiurile românilor la volan.
Doar 2,2% dintre şoferii români nu ascultă muzică niciodată în timp ce conduc un autovehicul.
Cele mai populare genuri muzicale ascultate la volan sunt muzica dance, muzica uşoară şi cea pop (cu peste 60% dintre răspunsuri), urmate în proporţii aproape egale (20-30%) de rock, house, hip hop, muzică clasică, rap, muzică tradiţională sau electronică.
„Stilul de muzică preferat la volan de către şoferii din România este în condordanţă cu tendinţa acestora de a-şi personaliza maşina, de a o denumi şi de a o considera un membru al familiei, o parte integrantă din universul lor cotidian. Stilul de muzică preferat în timpul condusului este o expresie firească a personalităţii şoferului, a preferinţelor şi preocupărilor sale cotidiene sau chiar a modului de relaxare practicat cel mai frecvent. E foarte probabil ca genul muzical preferat la volan să fie de fapt genul muzical ascultat în general de consumatori în timpul liber, lucru care plasează şofatul în rândul celor mai plăcute rutine – cele care creează relaxare şi stare de bine” a explicat psihologul Nina Paraschivescu rezultatele acestei cercetări.
Conform OMV Data Center (centru de analiză a obiceiurilor de consum ale românilor la volan), în topul preferinţelor şoferilor români se află radioul, variantă aleasă de aproape toţi respondenţii – 92%; stick-urile de memorie USB reprezintă a doua cea mai utilizată sursă de muzică în timpul şofatului (37,5%), locul 3 fiind ocupat de CD-uri, cu doar o treime din total (29%).
Topul este completat de: telefonul mobil (17%), YouTube (12,2%) şi aplicaţii muzicale mobile (5,4%). Chiar dacă desuete, casetele audio se mai regăsesc încă în torpedoul a cel mult 1,9% dintre români.