SUA alegeri 2020. Donald Trump: „Doar Iisus Hristos este mai faimos decât mine”

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi la un miting electoral în statul Carolina de Nord că doar Iisus Hristos este mai faimos decât el, scrie The Hill.

„Cineva îmi spunea zilele trecute – «eşti cel mai celebru om din lume, de departe!». I-am zis: «Nu, nu sunt!». Apoi el m-a întrebat: «Păi şi cine e mai faimos?», iar eu am răspuns: «Iisus Hristos!»”, a declarat Trump.

Această declaraţie vine la o săptămână după cea a fiului său Eric, care spunea că liderul actual de la Casa Albă „literalmente a salvat Creştinismul”.

„Partidul Democrat, extrema stângă, a devenit partidul ateilor, vor să atace creştinismul, vor să închidă biserici, dar sunt perfect de acord să ţină magazinele cu băuturi alcoolice deschise”, a susţinut Eric Trump într-un interviu acordat unui post de radio.

Aceste declaraţii survin pe fondul unei lupte acerbe între republicanul Donald Trump şi democratul Joe Biden pentru obţinerea voturilor creştinilor practicanţi la alegerile din 3 noiembrie. Potrivit The Hill, peste 1.600 de lideri religioşi şi-au anunţat susţinerea pentru candidatul democrat săptămâna trecută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *