SUA avertizează că ar putea distruge rachetele ruseşti care încalcă Tratatul nuclear

Rusia trebuie să oprească dezvoltarea sistemului de rachete de croazieră care încalcă Tratatul nuclear semnat la sfârşitul Războiului Rece, iar dacă nu se va întâmpla acest lucru Statele Unite vor încerca să distrugă rachetele înainte să devină funcţionale, a afirmat Kay Bailey Hutchison, ambasadoarea SUA la NATO, scrie Reuters.

Kay Bailey Hutchison, ambasadoarea SUA la NATO, a declarat că Washingtonul doreşte în continuare o soluţie diplomatică, dar că SUA sunt pregătite să ia în considerare un atac militar dacă Rusia va continua să dezvolte sistemul de rachete.

„Dacă se va ajunge în acel punct, vom analiza posibilitatea să distrugem o rachetă rusească care ar putea lovi una dintre ţările noastre”, a declarat Hutchison.

Rusia dispune de un nou tip de rachete care ameninţă Europa, încălcând astfel Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), iar NATO doreşte imediat o explicaţie, a declarat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

„După ani de negare, Rusia a recunoscut recent existenţa unui nou sistem de rachete denumit 9M729”, a declarat Stoltenberg , afirmând că Rusia nu a oferit răspunsuri credibile cu privire la acest nou tip de rachetă.

„Cea mai plauzibilă variantă ar fi că Rusia încalcă tratatul. Este aşadar necesar ca Rusia să răspundă urgent acestor îngrijorări”, a arătat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat de către preşedintele american Ronald Reagan şi liderul sovietiv Mihail Gorbaciov în anul 1987, vizează reducerea semnificativă a posibilei confruntări nucleare şi a contribuit la accelerarea încheierii Războiului Rece. Tratatul a interzis deţinerea şi producerea rachetelor balistice şi rachetelor nucleare de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *