SUA. Fosta agentă CIA Valerie Plame va candida pentru un loc în Camera Reprezentanţilor

Valerie Plame was outed as a covert CIA operative in a 2003 Washington Post column. Her story was depicted in the 2010 film Fair Game, starring Naomi Watts as Plame.

Fosta agentă CIA Valerie Plame, care a ţinut prima pagină în toată lumea în 2003 după ce identitatea sa a fost dezvăluită de guvernul american, a anunţat marţi că va candida la alegerile din noiembrie 2020 pentru Camera Reprezentanţilor, transmite EFE.

Plame a făcut acest anunţ prin intermediul unui spot video în care îşi trece în revistă cariera de fost agent sub acoperire al CIA în timp ce conduce într-un deşert din statul New Mexico, unde locuieşte de peste zece ani.

Concret, fosta agentă se va prezenta la alegerile legislative din partea Partidului Democrat pentru a reprezenta în Congresul SUA al treilea district din New Mexico.

Identitatea lui Plame a fost cunoscută în iulie 2003, la puţin timp după ce soţul său, fostul ambasador Joseph Wilson, a publicat un articol în care acuza Casa Albă de folosire a unor false argumente pentru a justifica invazia din Irak, realizată chiar în acel an, notează EFE, preluată de agerpres.ro.

Scurgerea numelui lui Plame a declanşat o anchetă judiciară de peste doi ani în urma căreia fostul consilier al Casei Albe Lewis ‘Scooter’ Libby a fost condamnat în 2007 la doi ani şi jumătate de închisoare pentru minciună şi obstrucţionarea justiţiei în cursul respectivei investigaţii.

Juriul care a analizat cazul a stabilit atunci că fostul şef de cabinet al ex-vicepreşedintelui american Dick Cheney i-a minţit pe anchetatori cu privire la discuţiile sale cu jurnaliştii despre Plame.

Libby a fost condamnat la 30 de luni de închisoare, dar preşedintele de atunci al SUA, George W. Bush, a comutat pedeapsa considerând-o „excesivă”, însă a menţinut amenda de 250.000 de dolari şi doi ani de libertate condiţionată, neacordând graţierea prezidenţială.

Cu toate acestea, preşedintele Donald Trump l-a graţiat în aprilie 2018 pe ‘Scooter’ Libby declarând că acesta a fost tratat „injust”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *