Subiecte abordate în cadrul misiunii de evaluare a Comisiei Euroene privind Mecanismului de Cooperare și Verificare
Perioada dificilă traversată de sistemul judiciar românesc a fost în dublată în intervalul 14-16.03.2018 de misiunea de evaluare a Mecanismului de Control şi Verificare, la nivelul căreia au fost abordate subiecte sensibile ale sistemului, dar și modul în care s-au înregistrat evoluții ân baaza reomandărilor efectuate la vizita anterioară.
Principalele subiecte abordate au vizat:
- analiza recomandărilor privind Codul penal şi Codul de procedură penală – recomandările 3 şi 4 – la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Camerei Deputaţilor şi Senatului;
- Codul civil, Codul de procedură civilă, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar – recomandările 3 şi 6 – şi la ea vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- Strategia Naţională Anticorupţie – recomandarea 11.
Conform comunicatului emis de Ministerul Justiției, pentru data de azi, echipa misiunii de evaluare a Comisiei Europene a participat la o reuniune interinstituțională privind progresele înregistrate de România cu privire la cea de-a cincea recomandare din Raportul MCV. Astfel, discuțiile s-au axat pe chestiunea executării hotărârilor judecătorești și a aplicării de către administrația publică a hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești, inclusiv cu privire la instituirea unui mecanism care să furnizeze statistici fiabile care să permită monitorizarea pe viitor.
Delegația Comisiei Europene din cadrul misiunii de evaluare privind MCV a fost condusă de domnul Julien MOUSNIER, Șeful Unității Cetățeni și Securitate din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene. Din echipa delegației Comisiei Europene au mai făcut parte doamna Jeanne DE JAEGHER și doamna Maria ARSENE din partea Secretariatului General al Comisiei, domnul Ingo WEUSTENFELD din cadrul DG JUST și doamna Irina STEFURIUC din cadrul DG HOME.
La discuții au participat din partea Ministerului Justiției domnul prof. univ. dr. Tudorel TOADER, ministrul Justiției și doamna conf. univ. dr. Marieta SAFTA, secretar de stat, împreună cu o delegație la nivel tehnic, din partea Ministerului Afacerilor Externe, doamna Oana EZER, director, Direcția Agent guvernamental pentru CEDO, din partea Ministerului Afacerilor Interne, domnul comisar – șef de poliție Viorel TATU, director general adjunct, Direcția generală juridică și doamna inspector de poliție Andreia GRIGORAȘ, Direcția generală juridică, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnul Hary GHEORGHE, Serviciul Contencios din cadrul Direcției Generale Juridice, Relației cu Parlamentul și Afaceri Europene, iar din partea Ministerului Finanțelor Publice, doamna Magdalena Vergu, Direcția Generală Juridică.
Sursa foto: www.romaniatv.net