Summit-ul NATO. Ce a primit și ce a oferit România

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că România a obţinut două lucruri foarte importante la summitul NATO de la Bruxelles şi anume un centru de comandă operaţional şi îmbunătăţirea statutului brigăzii multinaţionale.
„Încă din 2016 de la Summitul de la Varşovia, noi am încercat să consolidăm Flancul estic. Această încercare am făcut-o împreună cu ceilalţi de pe Flancul estic şi am obţinut pas cu pas o acceptare a importanţei Flancului estic, o întărire a prezenţei aliate pe Flancul estic şi în acest an. În acest demers de întărire a prezenţei pe Flancul estic, am obţinut două lucruri foarte importante: un centru de comandă, aşa-zis de trei stele, un centru de comandă operaţional (…) între nivel tactic cel mai de jos şi strategic cel mai înalt.
Noi credem că vom avea în final, când centrul este complet, în jur de 400 de ofiţeri de stat major din toate ţările NATO care vor să fie împreună cu noi acolo. Am obţinut o îmbunătăţire, o upgradare a statutului brigăzii multinaţionale pe care am înfiinţat-o, care a căpătat un statut permanent. Vom continua să negociem cu ceilalţi aliaţi pentru o prezenţă cât mai solidă în cadrul acestei brigăzi multinaţionale”, a spus şeful statului român, într-o conferinţă de presă la sediul NATO.
Klaus Iohannis a explicat că în ceea ce priveşte centrul de comandă operaţional vor exista discuţii bilaterale.
Potrivit preşedintelui, un al treilea rezultat foarte important a fost faptul că o întreagă sesiune a NATO a fost organizată la iniţiativa României şi anume cea dedicată Mării Negre, la care au participat Georgia şi Ucraina. „În ansamblu, postura NATO a fost întărită la acest summit. Avem o serie de rezultate frumoase atât în ce priveşte structurile de comandă la nivelul NATO în general, cât şi trupele alocate şi în final şi banii“, a afirmat Klaus Iohannis.
Cheltuieli „un pic mai mari“
Șeful statului român a mai spus că în cadrul Alianţei Nord-Atlantice nu există „un conflict”, subliniind că ţările aliate s-au angajat să cheltuiască „un pic mai mult” pentru a face NATO şi mai puternică.
„Nu există un conflict, există o discuţie şi aceste chestiuni pot să spun că au fost aduse în discuţie de preşedintele Trump. Preşedintele Trump nu a iniţiat un conflict, a spus lucrurilor pe nume. NATO este unită, unică, cea mai puternică alianţă care a existat pe Pământ, dar împreună ne-am angajat să cheltuim un pic mai mult ca să facem NATO şi mai puternică”, a spus Iohannis, la sediul NATO.
El a susţinut că discuţiile pe acest subiect vor continua cel mai probabil la summitul de anul viitor.
Mai mulți soldați în Afganistan
Iohannis a mai precizat că le-a transmis aliaţilor NATO că România va creşte, anul viitor, numărul de personal în Afganistan la peste 950 de militari, jandarmi şi personal civil.
„Noi ne-am angajat prima dată în CSAT şi astăzi am transmis aliaţilor că vom creşte numărul de personal în Afganistan de la cât avem acum – 770 şi ceva de oameni, în special militari, – la peste 950 anul viitor, care vor fi şi militari, şi jandarmi, şi personal civil, a precizat președintele.“