Surpriză! Robert Negoiță, primarul PSD al Sectorului 3, a participat la Congresul Pro România
Primarul sectorului 3, PSD-istul Robert Negoiţă, a fost prezent, duminică, la Romexpo, la Congresul partidului lui Victor Ponta, Pro România. La eveniment, el a declarat că politica stârnește tot mai multe antipatii în societatea civilă și că totul este din vina liderilor care se agață de funcții. De altfel, Negoiță nu este singurul PSD-ist amic cu Ponta și care a fost alături de Pro România. Senatorul Ecaterina Andronescu a fost prezentă chiar la lansarea partidului Pro România.
„Îi mulţumesc fostului şi actualului meu prieten Victor Ponta pentru că m-a invitat la acest congres şi de când mi-a făcut această propunere, cred că a durat două secunde să mă gândesc şi am acceptat-o. Am venit aici să vă felicit pentru curaj. Azi, într-o Românie în care foarte mulţi sunt contra, suntem ţara lui Gică contra, adică nici nu contează despre ce vorbim, e trendy să fii contra. Faptul că vă asumaţi să fiţi pro este o abordare constructivă. (…) Într-o perioadă în care toţi ne orientăm şi ne asumăm o atitudine către Occident, către Europa, către SUA, parteneriat strategic, către NATO, ba, mai mult, într-o perioadă în care să fii antinaţional a devenit trendy, dacă vorbeşti de rău România la Bruxelles este un act de fineţe, eşti modern, să ne asumăm să fim Pro România mi se pare un demers în care cred şi vă încurajez în această direcţie”, a spus Negoiţă.
Prezent la primul Congres al Pro România, Negoiță a mai spus că această formațiune politică nu stârnește, în rândul populației, atâte antipatii ca alte partide.
„Tot ce înseamnă politică azi stârneşte antipatii, şi nu din cauza societăţii, ci din cauza liderilor politici, unii dintre ei având atenţia concentrată în interior, cum să-şi salveze, să îşi păstreze funcţia în partid, să nu fie daţi la o parte, evident. În exterior, valoare zero sau valoare negativă, dar singura lor preocupare este cum să dezbine în interior ca să controleze în continuare”, a precizat Robert Negoiţă.