Surse liberale aruncă bomba: Rareș Bogdan s-ar putea bate cu Firea pe Primăria Capitalei

Rareș Bogdan, cel care a deschis lista PNL la europarlamentare, ar putea fi candidatul partidului pentru funcția de primar general al Capitalei, la alegerile locale de anul viitor, au declarat surse liberale, potrivit mediafax.ro.

Înainte ca Rareș Bogdan să se înscrie în PNL, liberalii l-au abordat pe Nicușor Dan pentru o posibilă candidatură la Primăria Capitalei, însă numai cu condiția ca acesta să-și depună adeziunea la PNL, au precizat sursele citate. Discuțiile, însă, nu au fost fructuoase pentru că Nicușor Dan a refuzat să se înscrie în PNL.

Potrivit surselor menționate, în acel context, partidul condus de Ludovic Orban ar fi vrut ca Nicușor Dan să fie candidatul dreptei la Primăria Capitalei, însă Alianța USR-PLUS a avut alte planuri, dorind mai degrabă susținerea pentru această funcție a lui Vlad Voiculescu, membru al PLUS și fost ministru al Sănătății în Cabinetul Cioloș.

La ședințele Biroului Executiv și Biroului Politic Național ale PNL de luni, Rareș Bogdan este posibil să fie validat să preia șefia PNL București, înlocuindu-l pe Cristian Bușoi au mai precizat sursele liberale.

Conducerea partidului ar mai putea formaliza și înlocuirea lui Florin Alexe de la șefia PNL Sector 3 și Cristian Olteanu, de la șefia PNL Sector 5. au mai spus, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

Până în prezent, singurul liberal care și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei este consilierul general Ciprian Ciucu însă, potrivit surselor liberale citate de mediafax.ro, acesta nu va fi susținut de conducerea partidului, însă este posibil să fie nominalizat pentru a candida la o primărie de sector, posibil Primăria Sectorului 1.

Liberalii se vor reuni, la Parlament, în ședința Biroului Executiv, luni de la ora 11.00, urmând ca de la 13.00 să aibă loc Biroul Politic Național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *