Țara nimănui! Fostul bulibașă din Gilău, înmormântat…unde a vrut el! Jandarmii au asigurat paza! Viceprimarul a intrat în GREVĂ (VIDEO)

Scandal mare la înmormântarea unui bulibașă! Fostul bulibaşă al romilor din comuna Gilău, Rudi Varga, a fost înmormântat,astăzi, într-un loc din cimitir unde înhumările sunt interzise, conform unei hotărâri a Consiliului Local. Varga este tatăl unui consilier de stat. Slujba de înmormântare a fost oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

„Familia defunctului Rudi Varga a solicitat ca înmormântarea să aibă loc, miercuri, într-o parte a Cimitirului Gilău, lângă Monumentul Eroilor, la baza pantei unde se înhumează morţii în mod regulat. Noi nu avem un regulament de funcţionare a cimitirului şi, pentru că nu am mai întâlnit o astfel de situaţie în ultimii 30 de ani, am convocat, luni dimineaţă, o şedinţă de îndată a Consiliului Local Gilău pentru a hotărî dacă se permite înmormântarea fiecăruia după cum vrea sau se respectă ordinea ca până acum. CL Gilău, cu 10 voturi din 11, a decis că nu se va schimba ordinea de înmormântare şi că partea din cimitir unde vrea familia să îl înmormînteze nu va fi deschisă şi nu va fi nimeni înmormântat acolo. Am cerut familiei să respecte hotărârea CL Gilău, dar am fost surprins că nu o vor respecta şi că îl vor înmormânta unde vor. Este o înmormântare cu încălcarea unei hotărâri a Consiliului Local”, a spus viceprimarul comunei Gilău, Carol Okos, care a mai precizat că va intra în grevă pentru nerespectarea regulamentelor.

La înmormântare au venit zeci de jandarmi, iar pe jos a fost întins un covor roșu. În plus, la finalul înmormântării participanții au aruncat cu confetti întrucât MApN a refuzat să tragă focur de tun.

Familia Varga este considerată cea mai bogată și influentă familie din Gilău. Fiica lui Rudi Varga, Dana Varga, este consilierul primului ministru pe problemele romilor, o persoană extrem de influentă în comunitatea din întreaga țară.

VIDEO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *