Tăriceanu află luni dacă va fi urmărit penal! Denunțat de UN CONDAMNAT

Comisia juridică a Senatului va analiza luni solicitarea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale pe numele său în dosarul Microsoft, ulterior se va da un vot în plen. Dorul lui Tăriceanu are 73 de volume, iar Claudiu Manda a declarat că acesta a aflat din presă că se solicită începerea urmăririi penale. Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost denunțat de avocatul Doru Boștină. Acesta este unul dintre denunțătorii de bază ai DNA după ce a scăpat doar cu condamnări cu suspendare pentru mai multe acuzații de corupție.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi luat mită 800.000 de euro, bani pe care i-ar fi folosit în campania electorală din 2008. Cercetările DNA au început ca urmare a sesizării de către autoritățile austriece. Banii ar fi fost primiți printr-un contract mascat de la reprezentanții unei companii austriece care derula un proiect în România.

Suma ar fi reprezentat un comision de 10% din valoarea acestor acte adiționale și ar fi fost folosită în beneficiul lui Călin Popescu Tăriceanu, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii off-shore.

DNA a solicitat ieri aviz de la Senat în vederea urmării penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta acuză însă că este vorba despre o încercare de oprire a sa de a candida la alegerile prezidențiale de anul viitor.

Până una-alta, Tăriceanu și-a amânat o deplasare în Madrid care trebuia să aibă loc la sfârșitul acestei săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *