Tăriceanu merge cu Dragnea până la capăt: Voi susține o decizie de demarare a suspendării președintelui României
Călin Popescu Tăriceanu a declarat duminică seara că susține ideea lansată de Liviu Dragnea de suspendare a președintelui României, Klaus Iohannis, deoarece acesta refuză să o demită pe șefa DNA.
„Chiar vineri am avut o discuție cu dl Dragnea pe acest subiect, iar răspunsul meu e foarte clar, l-am spus și domnului Dragnea, nu am nimic de ascuns, nu facem politică în secret. Prin urmare, voi susține o decizie a coaliție care urmează să demareze un proces de suspendare, o procedură de suspendare. Din păcate, în România nu există instrumente intermediare de sancționare a unor nereguli, derapaje la nivelul președintelui României. Există o armă care e devastatoare, care este suspendarea, și de aceea în trecut mi-am exprimat reținerile. Însă ALDE apără drepturile și libertățile cetățenilor, și sigur decizia CCR de a o revoca pe Kovesi nu e o decizie care să ne lase indiferenți și așteptarea noastră este ca președintele să pună în aplicare această dezicie. De aceea, în condițiile în care președintele refuză în continuare să ia această decizie, se pune problema declanșării unei procedure de suspendare”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.
„În același timp, și mi-am exprimat îngrijorarea și in cadrul coaliției, se pare că nu sunt suficiente voturi pentru a iniția acest demers, pentru că mulți parlamentari au plecat în vacanță, dar sigur că eu sper ca toată măsurile necesare să fie luate de către majoritate și atunci sigur că odată cu obținerea unei situați clare privind prezența putem să discutăm mai departe care sunt pașii care trebuie urmați”, a mai spus Tăriceanu.
Vineri, Liviu Dragnea anunțase că PSD și ALDE vor avea o ședință de Coaliție luni pentru a decid edacă demarează procedura de suspendare a președintelui. Între timp, ședința a fost anulată deorece liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pleacă în vacanță.