Țarul de la CFR a scăpat definitiv de închisoare și a rămas cu banii! Prejudiciul NERECUPERAT: 57 de milioane de euro!

Considerat devalizatorul CFR, fostul şef al Companiei Mihai Necolaiciuc a fost eliberat condiţionat, ieri, de Tribunalul Constanţa, decizia instanţei fiind definitivă. Instanţa a admis astfel contestaţia sa la decizia Judecătoriei Medgidia prin care era respinsă cererea lui Necolaiciuc de liberare condiţionată. În plus, Tribunalul Constanța a hotărât punerea de îndată în libertate a lui Mihai Necolaiciuc.

La începutul lunii octombrie, Judecătoria Medgidia a respins cererea fostului şef al CFR de eliberare condiţionată. Decizia a fost atacată la Tribunalul Constanţa. În ultimii doi ani, Mihai Necolaiciuc a depus mai multe cereri de eliberare condiţionată, toate fiind respinse de instanţe.

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, în 23 noiembrie 2016, de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de închisoare, în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu, prejudiciul produs companiei feroviare de către Necolaiciuc şi mai mulţi foşti şefi din CFR şi administratori de firme fiind de aproape 57 de milioane de euro.

Din pedeapsa lui Necolaiciuc i-a fost scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 17 iunie 2009 până în 26 ianuarie 2012, şi perioada din 17 octombrie 2014 până în 17 iulie 2015, când a fost eliberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de patru ani şi şase luni închisoare, la care a fost condamnat definitiv în 17 octombrie 2014.

În acest dosar au fost comasate trei cauze în care Mihai Necolaiciuc şi mai mulţi foşti şefi din CFR şi administratori de firme au produs companiei feroviare un prejudiciu total de aproape 57 de milioane de euro. Faptele au vizat angajarea companiei feroviare în relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul CFR produse, bunuri şi servicii care nu au fost niciodată livrate sau au fost necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei, utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, în folosul unor societăţi comerciale private, de la care au fost achiziţionate produse precum rulmenţi, şuruburi, piuliţe, butaşi de trandafiri, servicii de pază, delegaţii în străinătate, dicţionare şi reparaţii la case de odihnă, precum şi piese pentru instalaţii feroviare.

Într-un alt dosar, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare în 17 octombrie 2014, pentru utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice. Mai exact, o bună parte din 34,3 milioane de euro, bani obţinuţi prin creditul de la Banca Europeană de Investiţii contractat în anul 2000 pentru diminuarea efectelor inundaţiilor şi reconstruirea infrastructurii feroviare afectate de viituri, au fost cheltuiţi pe servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, aparate de aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende.

În iulie 2015, după ce a executat nouă luni de închisoare, Necolaiciuc a primit o decizie definitivă de eliberare condiţionată din partea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, fostul director al companiei CFR fiind pus atunci în libertate.

Miahi Necolaiciuc a fost și unul dintre cei mai vânați urmăriți internațional. În iunie 2009 acesta a fost prins în Florida-SUA, unde deține mai multe proprietăți. El a fost capturat de americani întrucât ar fi încălcat Legea Imigrației. Necolaiciuc a dispărut fără urmă din România în 2005 când a plecat în Venezuela, unde, de asemenea, ar deține o vilă gigant. Ulterior, a plecat în SUA. A fost extrădat în România în 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *