Tatăl prințului care l-a împușcat pe ursul Arthur l-a decorat anul trecut pe Iohannis

 

Josef-Emmanuel von und zu Liechtensein, prinţul care a împuşcat, într-o pădure din Covasna, un urs considerat de organizaţiile de mediu cel mai mare exemplar din UE, este unicul fiu al lui Nikolaus von Liechtenstein, preşedintele Societăţii Europene Coudenhove-Kalergi.

În calitatea sa de președinte al Societății Europene Coudenhove-Kalergi, Nikolaus von Liechtenstein l-a decorat anul trecut pe președintele României, Klaus Iohannis, pentru rolul său în construcţia europeană.

Potrivit site-ului oficial al Preşedinţiei, Iohannis a primit distincţia „Premiul European Coudenhove-Kalergi” pentru anul 2020 direct de la Nikolaus von Liechtenstein, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni.

Prima dată, acest premiu a fost acordat fostului preşedinte Emil Constantinescu, după cum a afirmat însuşi Klaus Iohannis, în discursul de mulţumire pentru premiul acordat.

Fiul lui Nikolaus von Liechtenstein, prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, este acuzat, în prezent, de organizaţiile Agent Green şi VGT din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România.

Reprezentanții Agent Green susțin că ursul uriaș Arthur a fost împușcat de prințul austriac la Ojdula, Covasna, într-o arie naturală protejată. Ei spun că prințul și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna.

Dar în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților, mai spun ecologiștii care monitorizau ursul.

Ecologiștii au acuzații grave și cer ajutorul Poliției și al Guvernului.

Emanuel von und zu Liechtenstein este rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria. Conform unui interviu acordat publicaţiei soj.at, el nu este austric, ci cetăţean din Liechtenstein.

Ursul brun este o specie strict protejată de legislația UE și de Convenția de la Berna. Potrivit Agent Green, derogările sunt excepții care se dau în cazuri extreme, de la caz la caz, după o evaluare amănunțită a situației, iar metoda letală este ultima soluție atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eșuat, iar ursul problemă pune în pericol vieți omenești și gospodării.

Comisia Euopeană a aprobat statelor membre buget pentru a compensa imediat fermierii care suferă pagube pe propriul teren din cauza urșilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *