Taximetriștii, protest ad-hoc anti-Uber! Au blocat centrul Bucureștiului

Taximetriștii din Capitală au pus de un protest ad-hoc împotriva celor de la Uber și au plecat să-și manifeste nemulțumirile în fața Guvernului, în Piața Victoriei.
Ei au pornit din Sectorul 4, de la Sala Polivalentă, au mers pe Bulevardul Tineretului și, pentru că au circulat cu viteză foarte redusă, au blocat circulația pe Bulevardul Lascăr Catargiu, după care s-au îndreptat către Piața Victoriei. În fața clădirii Guvernului au de gând să-și manifeste nemulțumirile legate de funcționarea Uber.
Șoferii sunt nemulțumiți și le cer autorităților să ia măsuri împotriva pirateriei și a transportului ilegal de persoane. De asemenea, taximetriștii vor să fie aplicată legea 38 din 2003 care reglementează transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii au desfășurat o razie de amploare printre taximetriști și șoferi UBER. Au fost verificate peste 90 de autoturisme și au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.750 de lei.