Teodorovici, disperat că nu mai are de unde împrumuta bani, revine asupra propriei decizii și încearcă iarăși la bănci

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) are în plan să împrumute, în februarie, peste 2,1 miliarde lei de pe piața internă după ce săptămâna trecută ministrul Eugen Teodorovici a spus că a dat dispoziție să nu se mai împrumute în piață. Decizia lui vine după ce, în ianuarie, nu a reușit să împrumute de la instituții de credit pentru că, din pricina “taxei pe lăcomie”, acestea au transmis oferte la costuri mari,dar cu valori foarte mici.
Conform unui ordin publicat pe site-ul instituției, prima emisiune va avea loc joi, 7 februarie, și se intenționează atragerea a 300 milioane lei, la o dobândă de 4%, pe termen scurt.
Rămâne de văzut dacă băncile vor ajuta statul, mai ales după informațiile de luni potrivit cărora Guvernul s-a cam răzgandit în ceea ce privește taxa pe active.
Dovadă că Teodorovici este disperat că nu mai are de unde să împrumute bani, este chiar faptul că a revenit asupra propriei decizii de pe 29 ianuarie când spune: „Apropo de împrumut, ieri eu am dat dispoziţie şi am spus: nu ne împrumutăm în piaţă. Că tot am auzit aici ‘ruşinea nu ştiu care’. Nu, încă o dată: Ministerul de Finanţe are sume suficiente pentru a se finanţa. Ştiţi foarte bine – avem sumele necesare în trezorerie pentru a ne finanţa, (…) pentru foarte mult timp, minim şase luni de zile”.