Thailanda: Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera unde erau captivi

Toţi cei 12 copii şi antrenorul lor au fost salvaţi din peştera din nordul Thailandei în care erau captivi de peste două săptămâni, conform puşcaşilor marini thailandezi. Ei au informat că în peşteră au mai rămas patru persoane: un medic şi trei puşcaşi marini care se aflau acolo pentru a-i ajuta pe copii, scrie The Guardian.

Ultimii salvaţi, marţi, au fost un copil şi antrenorul lor.

Opt dintre cei 12 copii copii, salvaţi duminică şi luni, se află în spital şi sunt ţinuţi în carantină. Ei urmează să rămână spitalizaţi timp de o săptămână, în vederea supravegherii unei eventuale dezvoltări a unor infecţii. În cazul în care nu apare nimic periculos, părinţii ”vor fi autorizaţi să se apropie de paturile lor, cu haine de protecţie, la o distanţă de doi metri”, conform medicilor.

La operaţiunea de salvare au luat parte zeci de puşcaşi marini thailandezi şi experţi internaţionali. Prim-ministrul thailandez a confirmat că băieţii au primit calmante pentru a nu se panica în timpul operaţiunii de scoatere la suprafaţă.

În ultimele două zile opt copii au fost scoşi la suprafaţă în două operaţiuni de salvare, la un interval de aproximativ 15 ore una de cealaltă.

Potrivit oficialilor, primii patru copii salvaţi au primit astăzi permisiunea de a-şi vedea părinţii, în timp ce următorii patru vor putea să o facă tot azi, mai târziu. Totuşi, revederea s-a făcut de la distanţă, copii având voie să-şi vadă părinţii doar printr-un zid de sticlă.

Medicii au explicat că cei mici prezintă afecţiuni minore, doi dintre ei primind tratament pentru infecţii pulmonare „minore“. Oficialii au mai adăugat că vor mai trece cel puţin şapte zile până ce aceştia vor ieşi din spital.

Copiii şi antrenorul lor au fost daţi dispăruţi pe 23 iunie, când nu s-au mai întors dintr-o excursie de după antrenament. Ei au intrat în peşteră şi au rămas blocaţi după ce o ploaie torenţială a blocat tunelurile de ieşire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *