Theresa May, sub presiune. Tot mai mulți parlamentari din propriul partid îi cer demisia

Theresa May a fost informată recent de un lider al conservatorilor că tot mai mulţi parlamentari din cadrul Partidului Conservator, formaţiune condusă de May, îi cer demisia din funcţia de premier al Marii Britanii ca urmare a modului în care a gestionat procesul Brexit.

Sir Graham Brady, liderul Comisiei 1922, un grup ce reuneşte parlamentarii conservatori fără portofolii ministeriale, a purtat luni discuţii pe această cu premierul britanic, după ce a fost „bombardat” de mesaje din partea colegilor săi prin care îl îndemnau să-i ceară Theresei May să demisioneze, potrivit unor surse din cadrul partidului, citate de cotidianul The Telegraph.

Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, se întoarce vineri în Regatul Unit cu intenţia de a-i convinge pe parlamentarii britanici să voteze săptămâna viitoare acordul său privind Brexit-ul, după noile direcţii ale UE, transmite EFE.

Liderii europeni au propus joi seară Regatului Unit două opţiuni pentru amânarea Brexit-ului după data prevăzută iniţial, 29 martie, potrivit concluziilor summitului european de la Bruxelles.

Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna viitoare acordul de divorţ încheiat în noiembrie, Cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai.

În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, „Consiliul European decide să îl proroge până la 12 aprilie 2019 şi aşteaptă ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată”, au scris liderii europeni.

În faţa noului scenariu convenit joi seara la nivelul UE, după un summit al Consiliului European care a durat opt ore, premierul britanic a declarat că deputaţii au acum „o decizie clară de luat” şi a asigurat că va lucra intens pentru „a construi” susţinerea necesară pentru pactul negociat cu UE.

„Sper că suntem toţi de acord că acum ne aflăm la momentul deciziei. Voi depune toate eforturile pentru a putea avea un acord şi ţara să meargă înainte”, a subliniat May, în capitala Belgiei.

Luni, parlamentarii vor relua dezbaterea asupra acordului, respins la vot în două rânduri până acum, în ianuarie şi săptămâna trecută.

Downing Street nu a specificat încă în ce zi va avea loc cel de-al treilea vot în parlament însă acesta va trebui să se producă înainte de 29 martie, data prevăzută iniţial pentru materializarea „divorţului” Marii Britanii de Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *